Dormeau adânc

Dormeau adânc și în tăcere amintirile de ieri.
Se scuturau pomii de frunze și pe cer erau doar stele.heaven__s_gate_by_darkriderdlmc
Se mai jucau din când în când un stol de păsări mici pe boltă.
Ochii mi-le număra iar mintea mi-le dădea de-o parte……
Dormeau adânc și în tăcere amintirile de ieri.

Secunde efemere trec iar timpul galopează….
Armăsar ciudat îl văd în clipa ce urmează.
Și-apoi se scutură-n tăcere și moare neîmpărășit.
Gândul meu ce-n ultima clipă nu ți-l-am șoptit.

Și nu vei înțelege clipa și vei fugii în zori….
Ciudată-ți este calea, curbată ca orizontul..
Iar ploaia ce se-arată, pare că ne știe.
Dar ne-am uitat și noi, cine să ne mai știe?

Te-am transpus ciudat, de parcă ai murit.
Dar nu știu ce te face să crezi, că eu nu te-am iubit.
Te-am desenat perfect cu mâinile-n noroi.
Și-apoi au dat năvală, durerile cu ploi……
Astupând iubirea descrisă în noroi.
Dormeau adânc și în tăcere amintirile cu noi.

Cântec de durere

Lasă să cânte durerea, că eu numai am glas.

Să-mi umple inima de bucurie.

Las-o să cânte pân la zi și pân la noapte.

Să fie o linișite frumoasă, să pot vorbii prin șoapte.

Aminte să-mi aduci, că eu încă mai trăiesc

Să nu mă trezești lasă-mă să zac în beție

Versuri să scriu și lacrimi-mi să vărs pe sicriu

Că peste tot mă duc, dar vin înapoi.

Dar el mă cheamă și nu îmi mai dă drumul.

Vise efemere ce nu le recunosc

Și păsări călătoare, ce zboară fără rost.

Vânt ce mă amăgește și soare ce nu mă încălzește.

Atâtea semne-mi ies în cale, atâtea ploi de zori.

Moartea-mi e aproape, ce sentiment de fiori.

Nu te speria

Nu te speria de îngerii murdari1079425_530137437058714_1261167221_n

De cenuşa neagră de sub aripi

Ce se scutură la fiecare bătaie fină

E semnul lor de mândrie că au scăpat

De sub tortura privirilor înflăcărate

A marelui Dumnezeul lor şi-al meu

Sunt şi ei biete fiinţe schinjuite

Spre a fi atât de pure timp de-o viaţă

Ei umblă peste tot şi poartă noroc

Îngerul meu răbdător plin de tăciune

Am păcătuit amândoi în întunecăciune

Să lăsăm lacrimile mării să facă spume

Să ne ferim de zeghe să fim fiinţe efemere

Eu poet stingherit şi tu înger izgonit

Să ne întindem amândoi  sub un altoi

De viţă pururi albă şi dulceagă

Cu bobul ei cel duce ce vocea îmi dezmiardă

Cititorule

batepalmaHei tu! da tu, cititorule. Ştiu că îmi mulţumeşti doar printr-un apăsat de buton ce se numeşte „like” poate ca vrei să îmi zici mai multe, dar eu ştiu că ceea ce scriu pe tine te linişteşte şi uneori poate te răscoleşte, şi îmi pare rău mie, autorul şi mâna mea îşi cer iertare când nu te mulţumesc dar.. asta e sunt om şi mai greşesc şi eu ce să fac. Citindu’mă mă simţi aproape, mă simţi lângă tine cu mâinile’mi pe umerii tăi şi rândurile ce le citeşti, ce îţi spun „va fi bine”. Nu scriu degeaba, scriu pentru cititorii mei care’mi sunt prieteni nevăzuti şi uneori văzuţi.

Poate că dacă aş fi langa voi ati venii la mine si m’aţi lua în braţe sau să batem palma „jmechereşte” sau pur şi simplu mi’ai zice un „bravo”. Şi cel mai mic gest sau şi un rând scris în comentariu cu „tot aşa” pentru mine înseamnă enorm..ce să zic..cu blogul am plecat de jos, Alex o ştie prea bine, certuri şi necoordonare în rânduri ce îmi dădeau bătăi de cap. Acum le’am pus cap la cap rând pe rând şi am ajuns să avem cititorii noştri pe blog şi suntem mândri de noi, şi la rândul nostru şi noi citim bloguri care sunt mai bune ca ale noastre şi care autorii sunt cu ani buni mai mari ca noi şi când vedem un like ..sau o apreciere din partea lor parcă mai mult ne îndeamnă să scriem mai mult şi mai mult.

Şi mereu stau seara şi mă gândesc, ce idei să mai scriu pe foaie şi apoi pe foaia virtuală, oare ce voi scrie va fi ceva ce le va placea cititorilor? Nu am de unde să ştiu asta, dar totuşi scriu, pentru acel mic grup de oameni care apreciază munca unui artist prins în capcană de propriile gânduri efemere.