Tristețea-mi cântă-n suflet, c-un instrument funerar….

Cimpoiul ăsta cântă bine și pare că mă place.

Și undele lui muzicale mai rău mă apasă

Un junghi în coasta il simt mai apăsat.

Și nu îmi mai cântă cimpoiul, ce liniște de câmp

Am un singur gând și te strig pe nume.

Cad în liniștea neanului și nu îmi explic starea

Pleoape tot mai grele, buze mai amare

Și în jurul meu persistă moartea cu instrumente funerare.

Afară nu-i lumină, în suflet întunericul persistă

Sunt dramaturgul propriilor vise, îmi ucid viața mereu

Că în jurul meu persistă moartea cu înstrumente funerare.