Te-am căutat peste tot. Toţi mi-au zis c-alerg după cai verzi pe pereţi. La un moment dat am încetat să mai sper, pierdut în multele eşecuri care mi-au ieşit în cale. Am renunţat. Am luat-o iar de la capăt. Şi te-am găsit. Nu conta distanţa, vârsta, zodia sau alte aspecte nesemnificative cărora nu le dau prea mare importanţă.

Ne plimbăm în fiecare seara în parcul nostru, ne tavălim prin iarba, ne aşezăm pe banca noastră, sub felinarul care ne veghează mereu mereu, deja obişnuit cu prezenţa ta feminină cu care m-ai fermecat şi pe mine atunci când mă ţii de mână! Lacul ne ştie deja feţele zâmbăreţe datorită multelor dăţi în care ne-am privit în apa lui limpede.

La trecerea noastră prin diferite zone, vântul forţează crengile copacilor să se aplece în semn de “bine v-aţi întors pe la noi”. Zic întors pentru că ne aventuram mereu în locuri noi, iar când le ispăşeam pe toate, mai dădeam o tură. Dar trebuie să fiu cu mare băgare de seamă pentru ca nu vreau ca altcineva să mi te ia de sub aripa mea protectoare şi să mi te ducă departe de mine. În niciun caz!