Hei tu! da tu, cititorule. Ştiu că îmi mulţumeşti doar printr-un apăsat de buton ce se numeşte „like” poate ca vrei să îmi zici mai multe, dar eu ştiu că ceea ce scriu pe tine te linişteşte şi uneori poate te răscoleşte, şi îmi pare rău mie, autorul şi mâna mea îşi cer iertare când nu te mulţumesc dar.. asta e sunt om şi mai greşesc şi eu ce să fac. Citindu’mă mă simţi aproape, mă simţi lângă tine cu mâinile’mi pe umerii tăi şi rândurile ce le citeşti, ce îţi spun „va fi bine”. Nu scriu degeaba, scriu pentru cititorii mei care’mi sunt prieteni nevăzuti şi uneori văzuţi.

Poate că dacă aş fi langa voi ati venii la mine si m’aţi lua în braţe sau să batem palma „jmechereşte” sau pur şi simplu mi’ai zice un „bravo”. Şi cel mai mic gest sau şi un rând scris în comentariu cu „tot aşa” pentru mine înseamnă enorm..ce să zic..cu blogul am plecat de jos, Alex o ştie prea bine, certuri şi necoordonare în rânduri ce îmi dădeau bătăi de cap. Acum le’am pus cap la cap rând pe rând şi am ajuns să avem cititorii noştri pe blog şi suntem mândri de noi, şi la rândul nostru şi noi citim bloguri care sunt mai bune ca ale noastre şi care autorii sunt cu ani buni mai mari ca noi şi când vedem un like ..sau o apreciere din partea lor parcă mai mult ne îndeamnă să scriem mai mult şi mai mult.

Şi mereu stau seara şi mă gândesc, ce idei să mai scriu pe foaie şi apoi pe foaia virtuală, oare ce voi scrie va fi ceva ce le va placea cititorilor? Nu am de unde să ştiu asta, dar totuşi scriu, pentru acel mic grup de oameni care apreciază munca unui artist prins în capcană de propriile gânduri efemere.