Etichetă: Frumos

Cu ce rost?!

martie 4, 2018

Cică timpul îmi aparţine, ce frumos mă minte camera asta rece,
Clepisdra mea seacă, câteva grame mă despart de cer,
Şi simt că am prea multe în spate ce m-au întors pe dos….
Dar uneori simt că-i totul fără pic de rost,
Luat la rost pentru diferite stări ciudate,
Îmbrăţişat de-o singurătate aspră, vreau să pot să mă ascund.

Tot caut o linişte mult aşteptată, cândva ştiam pe ce străzi s-o găsesc,
Şi străzile şi-au schimbat structura, minciuna purcede peste tot,
Şi eu sunt împins de la spate de-o voce ce mă minte frumos….
Din zi în zi cu ochii tot mai roşii, dau la schimb multe zile pentru nopţi albe,
Dacă trebuie mă amanetez pe mine, pentru rostul fălos.

Nici un alint!

februarie 5, 2018

Am scos din tine-o țiplă, din ea 2 cuvinte
Un „Te iubesc!” frumos menit să te alinte
Tu-mi spui că-s prea copil, să renunț la prostii
Jonglez cu griji în viață de parcă-s jucării!

Eu plec sa beau o bere, mai urc încă o treaptă
Spre o viață matură, dar puțin cocoșată
Și-atunci când noaptea b(e)at, la ușă o să-ti bat
Ți-ai fi dorit să fiu din nou copilul alintat…

Dar momentan nu beau, corpul îmi e templu
Că până astăzi eu i-am fost doar un antiexemplu.
Mă simțeam între bare prins, asta se va schimba,
Nu-mi spune cine sunt că mi-am răspuns deja!

Dacă închid ochii

noiembrie 22, 2017

Dacă închid ochii te văd mai bine ca niciodată.
Ai sentimente îmbibate în rău și bine,
Căci nu a fost niciun rege mai fericit vreodată
Și nici un cerșetor mai trist ca tine.

Dacă închid ochii și îmi apari în față,
Îmbătrânit de când ți-ai găsit menirea,
Ai plătit în minute și secunde de viață
Un bir la fel de scump ca fericirea.

Dacă închid ochii și tu îmi apari în minte,
Îmi pari așa frumos ca prințul din povești.
O singură dată am rămas fără cuvinte,
Când cineva m-a întrebat “Cine ești?”

Și atunci, suflete, am închis ochii…

Nimicuri….

aprilie 16, 2017

Probabil culorile sunt pierdute pe undeva prin decor.
Cad lumini selenare peste petale dulci de mărgăritar,
Aroma lor este prea tare, mă îmbată din timp,
Cad peste zeci de dureri ce-mi fac trupul să urle,
Mugurii stau de pază peste somnul meu,
Iar cucuvele îmi vor sufletul, cântându-mi frumos.

Îmi stau flăcări în palmă, modelându-mi viitorul,
Iar tăcerea amplifică singurătatea ce-mi scrijelește ochii.
Dar peste tot în jur nimicul dansează-n voie,
El nu știe de voie sau de nevoie…
Dar eu știu că-i de fațadă, este moartea frumos îmbrăcată.

Oraşul părăsit part a ||- a

martie 7, 2017

Am preferat să tac, când vorbele tale loveau…
Nu ţi-am cerut să mă înţelegi, eu voiam altceva,
Nu am înţeles sau probabil nu am vrut să fac asta,
Că tu iubeai cu ochii închişi iar eu cu ei cât ceapa.
Ţi-am simţit iubirea dar şi năpasta.

Îmi spuneam cuvinte înainte de culcare,
Rugăciuni imaginare, la zei ştiuţi doar de mine…
Nu ştiam ce-i de făcut, că trecutul se întoarce mereu.
Şi mă depărtează tot mai mult de toate,
De pe aceleaşi trepte văd oameni cum pleacă.

Şi acum, dimineţile sunt ciudate, acum dor mai tare…
Am mers pe calea greşită, ştiam, dar a trebuit să rabd.
Pe aici nu sunt case, pe aici nu prea există oameni, ştiu.
Oraşul meu cel părăsit, începe ca să cadă.
Îl mai văd aşa frumos, doar privindul cu ochii închişi.