Acasă în pustiu

Sunt doar paşii mei , ce se afundă-n zăpadă1616366_615411615197962_1136154465_n

Sub privirile lor,ce nu le vine să creadă

Că m-am întors la ei ,chiar de nu-mi vorbesc

Şi la fiecare pas,lacrimile nu pot să-mi stăpânesc

Şi-n gând eu le vorbesc,şi-n gând ei mă ascultă

Să cer îmbrăţişare,le-aş face veşnicia crudă

Cu fiecare fulg ce cade,parcă mă afundă-n pământul sec

Sunt doar paşii mei , ce se reîntorc acasă…..

Sub cântec de vioară,eu îmi văd de drum printre morminte

Că-mi voi găsi şi eu cândva locul,printre aceste oseminte

Lasă-mă Doamne să cred,că privirea mă minte

Că pe foaia mea nu zac aceste cuvinte,să cred că eu sunt viu

Că atunci când mă apropii de hârtie şi pix ,simt cum mă pierd în pustiu.

De negăsit

Pot să mă culc, noaptea deja e-ntârziatăa
Voi scrie altă dată
tot ce-am simtit pe o hartie creponata
Lăsând odaia goală şi lumina pâlpăind
Iar umerii mei goi nu ii mai vad zambind
Mă prăfuise vântul de când nu mă mai misc
Mă zbuciumă tăcerea ce-i aşa gălăgioasă
În mintea mea , nu mă mai simt demult acasă..
Pornind pe drumul pietruit de ploaie
Mă lovesc de raze ce sub umbra mea se-ndoaie
Cu mersul apasat, trec pragul, calcand pe covor
Intru intr-o odaie trecut pe coridor
Acoperind durerea ce pe suflet mă apasă
Când capu-mi cade agale din poala pe masa
Învelit intr-o cămasă
Atunci cand draga mea inca-mi canta duioasa

Poezie scrisă în colaborare cu Hetealx