Peron(i)

tumblr_mwyjovKWeI1qm6j0to1_500Sunt o valiză tristă, uitată într-o gară
Ca un cufăr într-o mare ce ascunde o comoară
Tu deschide-ma şi miră-te cum înăuntru curge
Un val trist de lacrimi calde atunci când marea se frânge…
Cad oceane peste mine, peste vai, prin halte multe
Şi străbat cu gându-n noapte zeci de pasaje abrupte
Pas de om rămas în piatră îmi pătează amintirea
Unei zile de septembrie când trenurile dădeau trezirea
Tot peronul mi-era prieten, tot pet-uri şi chiştoace aruncate
Pe sub pasarela 10, unde valizele goale îmi serveau drept amante…
Doar o sticlă de vin dulce schimbă sec culoarea toamnei
Nu credeam s-o zic vreodată, unde-s sfaturile mamei?
Omu-şi schimbă părul şi zâmbetul în timp dispare
Unde-i pieptul roşu-ncins, gata de o alinare?
Îmi aştept iubita soarta ca să îmi dea socoteala
Mi-am vândut biletu-n gara pe 2 litri de machiala

Prefă-te inimă în stea!

tumblr_mxc2giEAD91rvdbh7o1_500îmi bate pentru tine, inima-mi transpiră
mai scriu o rimă tare, inima-mi respiră
e frig afară, inima îmi bate din ce în ce mai des
ma încălzește pe dinăuntru
dar înăuntru n-a înțeles…
e prinsă-n sfori pe rug și în cămașă de forță
inima-mi arde ne-ncetat, aprinsă ca o torță
căci tot ce spun acum, o spun privind pe geam
cuvintele nu-mi ies, scuip lavă din vulcan…
e cald afară, acum bate mai lent
îmi da o stare aparte, îi dau un triferment
dar parcă bate-n gol, aștept să se calmeze
când n-o mai simt în piept, o faci iar să vibreze…

Un altfel de dentist

tumblr_n1m7aip9Gd1r7k0y6o1_1280Aveam un trip ciudat. Simțeam că am o pompă în gură care îmi dădea de furcă și nu mă lăsa să dorm. Voiam sa visez, dar m-a pleznit o senzație ciudată, urmată de o durere discontinuă, chiar neplăcută. Îmi înfig arătătorul printre dinți, pipăi putin și încerc să-mi dau seama ce am. Nimic. Îmi zic „shit…sigur am o carie, of…”. Nu voiam sa ma gândesc că urmează vizite la doctor, bani cheltuiți, stres și mult timp pierdut.

Mă dau jos din pat și mă reped la oglinda de deasupra lavuarului să mă analizez puțin cu gura deschisă larg. Am rămas mut când mi-am văzut inima pompând în mine cu atâta forță. Îmi zguduia creierul și începuse să-mi provoace dureri de cap insuportabile. La o privire mai atentă, văd că artera pulmonară îmi era cariată de un gând, și din aceasta cauză îmi îngreuna respirația. Începusem să oftez mai des. Vasele de sânge erau extrem de dilatate și nu mai era mult până să-mi pleznească și să-mi umple gura de sânge.

Ventricolul drept îmi fusese invadat de puroi de la o rană mai veche, de prin anii de liceu. Acel puroi foarte nociv mi-a corodat pereții pe dinauntru și m-a făcut să nu-mi mai simt inima bătându-mi în piept. Ce caută în cavitatea mea bucală acum??? Nu știu, dar mă bucur că o simt din nou așa activă, cu toate ca în timp au avariat-o fel de fel de oameni răi, pe care i-am urât. Înăuntrul meu se coagulau niște stări care îmi spuneau ceva concret, dar imposibil de controlat. Cred că am ceva de spus cuiva, cândva, undeva, în cel mai scurt timp posibil, până nu mi se autodevorează din interior și dispare cu totul. Cui? Știu… Unde? Unde? Când? habar nu am. Dar mii de mulțumiri ei, pentru faptul că m-a făcut să te descopăr din nou, inimă! Mulțumesc!

Prieteni buni sau prieteni falși?

Prieteni adevăraţi sau falşi? Asta’i întrebarea ce începe să mă macine pe interior tot mai mult. Este o boală fără tratament din câte văd. Stau şi mă întreb cum să îi deosebesc cei adevăraţi de cei falşi, şi mulţi vă întrebaţi de ce sa îi deosebesc. Sincer, mulţi prieteni nu am… şi am ajuns să zic că mă mulţumesc cu cei pe care îi am. Poate ziceţi că am eu vreun defect sau sunt arogant cu nasu pe sus şi fiţe din cauza poziţiei sociale în lume. Nu, nu este adevărat, dar nu îmi place să se vorbească de mine şi nici vouă. Sincer, dacă am fi vedete să ne vorbească toţi de rău da…mai ziceam…dar aşa sunt un simplu om. Ştiu că se zice, se vorbeşte de tine, înseamna că eşti cunoscut… sunt cunoscut pe dracu…dacă asta înseamnă să fi cunoscut pe unde te duci. Toţi să se uite la tine cu o privire de „tâmpit”…nu vreau asta, rămân cum sunt eu, ei vorbesc, dar nici nu mă cunosc. Poveştile care sunt despre mine mi’ar place să le scriu eu pe foaie, nu să fiu eu în poveste cel care este modelat de fiecare „autor” care o ascultă. Un prieten bun nu cred că ar face aceste lucruri, sunt de părere că el te’ajuta atunci când tu nu îi ceri ajutorul, când încearcă să ascundă ceva de tine, dar totuşi îţi spune că ştie că vei afla de la altcineva şi te vei supăra pe el. Dar când întâlneşti şi astfel de oameni te gândeşti „chiar dacă e cel mai bun prieten/a, oare de ce mă ajută?” Şi îţi pui întrebarea „ce interes o avea?”.. şi uite această întrebare mă va acapara complet pentru ca nu o să îi aflu răspunsul prea curând.

Razna

Cu toţii avem momente când chiar o luăm razna. Peste această stare eu cu greu reuşesc să trec. Simt cum fiecare nerv din creierul meu pur si simplu cedează, parcă aş fi un taur la coridă, puternic şi fioros în acelaşi timp. Când pur şi simplu o iei razna, poţi fi în stare de orice, nefiind conştient de înfaptuirea anumitor lucruri până când acestă stare de nervozitate nu trece. Mulţi poate nu ştiţi cum să reacţionaţi pentru că vă calmaţi rapid, dar mai sunt si genul de oameni care nu se calmează până nu fac rău altor persoane sau unii care se afundă într-o cârciumă şi se fac rangă. Mulţi negăm, deşi cunoaştem astfel de genuri de persoane, eu recunosc că am destui prieteni care reacţionează violent la nervi, dar dacă ştii să le vorbeşti frumos, să le vorbeşti în aşa fel să îl calmezi, animalul care îl vezi în ei pur şi simplu devine o pisică. Eu unul mă calmez în astfel de momente fie vorbind cu iubita mea fie ascultând muzică. Muzica exprimă durerea care o simt, o muzică „neutră” de cauză. Pur şi simplu ea constituie liniştea perfectă de care ai nevoie să te aduni şi să te calmezi, iar cele două trei cuvinte şi un negativ par că reuşesc să ne ajute.
Dar acolo unde se naşte, acolo şi moare, acolo se stinge toată starea. Înăuntru, răspunsul este cu siguranţă înăuntru. Totul ţine de autocontrol şi de modul cum reacţionăm… Răspunsul calm pe care îl căutăm atunci când suntem nervoşi zace întotdeauna înauntrul nostru, înauntrul fiecaruia. Depinde de noi dacă vrem sau nu să îl găsim chiar şi în cele mai ascunse colţuri.