Automutilat

Mi-am amputat membrele sufletești,fb5122fa0decb75687eec687fb7a8758
Să nu mai simt nimic…
Mi-am cusut ochii să nu mai văd ce se petrece.
Și m-am refugiat în ace să pot să mai stau viu.
Când ura prinde rădăcini în mine,
Iar eu mă lupt, dar nu știu cu cine….

Mi-am zidit camera scorojită de atâta vreme
Fără ferestre, fără ușă, m-am zidit și eu.
Ferit de toată lumea, toți sunt de fațadă.
O avalanșă de oameni peste suflete bune…
Ce rost are să mai explic…
Ce rost are să-i privesc?! Când în mine crește ură.

Aș începe să îți mulțumesc apoi să îmi cer scuze.
De ce să te jignesc, când timpul nu-mi ajunge?!
Nu te disprețuiesc, îmi pierd răbdarea să explic.
Și sunt atât de obosit, vreau decât să pot să dorm.
Să pot să mă ascund de voi, de mine, de toți!

Cutremur în inima munților

image

Plouă la deal din vârf până-n vale
Căci în inima munților cad sulițe
Tremură peștii în fluvii din izvor până-n mare
Și cad plasă capcanelor plantate de undițe.

Inima munților bate mai tare și scuipă noroi
În timp ce copacii se frâng sub privirea tăcută a nopții
Vântul suflă a dor și mângâie umerii munților goi
Și apoi se ascunde sub umbra albastră a morții.

Nimic n-are sens când nu vă dați seama
Că munții nu pot să îndure atâta durere
Nu strânge cureaua, dă jos catarama
Ca într-o zi vei găsi nu munți, ci o livadă de mere…

Și tot ce începe, evident se termină
Dar nu și munții. Ei sunt infiniți
Așa ca ia-mă de mână într-o zi senină
Să privim cerul albastru îndrăgostiți!

Și munții zâmbesc când sunt în corvoadă
Și prin frunzulițele pomilor găsesc vreun trofeu
Dar poate-ntr-o zi cu soarele pe verandă
Vei realiza că dita mai muntele eram defapt eu!

Deschidem anu’

Cuvintele cu care porneşte un nou an şcolar pentru elevii şcolilor şi liceelor din toată ţara. Atât mici cât şi mari, atât boboci cât şi cei de-a 12-a care se pregătesc pentru examenu’ vieţii lor (cică), toţi erau azi atenţie, nu prin curţile şcolilor sau liceelor pentru cuvântul de început, ci pe la mai toate terasele şi pub-urile din oraş (cel puţin aici, în Piatra).

Hei, n-o mai fi vacanţă, dar şcoală sigur nu e. Eu relaxat maxim, cu foştii mei colegi de clasa, unii mai somnoroşi, alţii prea treji (evident, după două cafele băute dimineaţa) toţi ne bucurăm de atmosfera din jur şi pur şi simplu ne aminteam de anii când intrasem şi noi într-a 9-a. Vedeam puştani cu mămicile lor, ei cu ghiozdanele, mamele cu buchetele de flori în mână. Înghesuială mare peste tot, chiar şi în trafic. Căminele cred că sunt şi ele deja pline.

Eu am trecut pe la fostul meu liceu să îmi salut fosta diriginta şi câţiva profesori cu care mă înţelegeam mai bine, la fel au făcut şi colegii. După, evident, hai la un suc. Îmi plăcea să îi văd pe toti copii începând şcoala şi deja învăţat, teme, eu vacanţă, n-am o treabă. Foarte tare, dar ce zic, în două săptămâni începe anu’ universitar şi am încurcat-o şi eu şi mai rău. Du-te la 400km de casă, stai la camin, ia şi învaţă, du-te la cursuri. Vai…nici nu vreau să mă gândesc, dar totuţi…abia aştept!