De astăzi.

Oare cum te cheamă într-un final?!
Te-am botezat în fel şi chip, dar tot nu am aflat…
Astăzi eşti singurătate, iar mâine te voi striga soartă.
Eşti ce vrei şi pari exact aşa cum ţi-ai dorit,
Îţi mai aduci aminte de mine?
Sunt Rotus, cel ce….te-a numit în fel şi chip.

Trecut de doişpe, umbrele încep să danseze în delir,
Felinarele ard, dar totul în jur este pustiu.
Aş vrea să te descriu, dar este mult prea târziu, ştiu.
Nici nu te mai cunosc, defapt nu te-am ştiut niciodată.
Eşti o enigmă, chiar una ciudată.
De fiecare dată când pleci, blestemele tale îmi dau altă soartă.

Să te uit? Nu pot să fac asta,
Dar să te urăsc?! O voi face cu inima toată,
Dar eu… eu nu ştiu nici să ursc, cum se face asta?
Îmbracă-te şi pleacă, uită-mi adresa, orice ai fi.
De astăzi şi Rotus pleacă.

Cad

transalpina-prin-ceataFrunzele nu mai cad iarna
Iar oamenii se schimbă
Mă-ntind ușor sub spaima nopții
Durerea mă colindă…

Răspunsuri seci și scurte
Ca vinurile din Carrefour
Apar zeci de întrebări, insulte
Si-a doua zi din nou mahmur…

Nu sunt în stare de nimic, dar plec
Așa e fiecare dimineață, pustie…
Sub umbra unui răsărit roșu și sec
Trec în impas la pas sleit de ceața cenușie.

Dar soarele se scoală devreme
Si-nalță pan’ la cer coloane de mercur
Îmi colorează sângele ce-mi arde în artere
Și inima-mi distruge tot ce-i obscur!

Rabdă inimă şi tu

Probabil  soarta îşi schimbă cărţile şi le-a scăpat pe toate,tumblr_o8x9wojsgq1qffx7go1_400
Sau Dumnezeu a uitat de noi, cei care tac şi rabdă,
Dar soartei? Ce rău i-am facut vreodată?
Că văd că mă priveşte cu aceaşi ură pe faţă….
Dar lasă, rabdă inimă şi taci.

Sau drumul acesta ciudat mă duce unde nu  trebuie,
Diferite gânduri nu-mi dau pace, probabil sunt nebun…
Insanietatea mi-a fost mereu scuză dar ea îmi este muză.
Dar mă uit în jur şi văd câtă nedreptate,
Înlăuntrul meu ceva îmi spune, hai Laure… pleacă.

Am doar franjuri prinse de mine şi atâtea ghinioane,
Dar nimeni nu mă ascultă, doar tu singurătate…
Când mă însoţeşti pe străzi şi prin parcuri…
Dar te rog, rabdă inima şi tu.
Că în jur zăboveşte atâta nedreptate…

Trista zonă limfatică

iata-la-ce-poate-fi-buna-tristeteaM-am pierdut într-o beznă dureroasă
Dispar pe rând obiecte pe care le împărțeam
Amaru-mi îmbracă cerul gurii și mierea duioasă
Se dizolvă prea repede din zilele când noi doi zâmbeam!

Rugăciuni și idealuri ard acum în lumânări
Și mici pocnituri mă torturează grotesc
Focul lasă în urmă o cenușă neagră de stări
Sub care mă ascund atunci când uit să zâmbesc.

Nu vreau să mă schimb sau să se schimbe ceva
Doar pentru că focul arde și cuvintele pișcă
Toate astea îmi distrug acum inima
Cuvintele mă cheamă, dar nu mă mai mișcă.

Caut fericirea într-o formulă matematică
Dar nu vreau să derivez, vreau să mă integrez
Te iubesc prin multe căi, dar se pare ca zona limfatică
Acum e înfundată de-o boală ce nu mă lasă să avansez!

Frunzulița

wpid-tumblr_mspk20vpkp1sofp8to1_500.jpgVântul suflă puternic cu nuanțe prea fade
Și mă face să dorm seara până la șapte
Fără să-i pese, toamna se-mpiedică și cade
Și-mi strivește dorințele cu tocuri prea-nalte

Dar mâna ta întinsă mă scoate din frunze
Inima-mi bate, dar rămân tot mai tăcut
Porți iubirea-ntre coaste si fericirea pe buze
De asta tânjesc dupa cel mai dulce sarut!

Când privesc cum toți plâng și se roagă
Te văd si te simt tot mai departe
Ia-mă in brațe și nu-mi da drumu vreodată
De inima te voi ține tot mai aproape!