Încă de mic realizez că inainte de a fi născut sunt răpit din braţele morţii ce aşteaptă să mă revendice inapoi. Şi ca un trofeu să mă aşeze in raftul ei. Ştiu, nu sunt un trofeu aşa de valoros, dar simt că sunt aşteptat de mult timp, aşteaptă ocazia să îmi dea lovitura de graţie şi văd că pândeste bine. Realizez că viaţa este un joc de fapte, întamplări, trăiri totul fiind doar un preludiu inainte de a fi chemaţi. Unde? Nici eu nu ştiu si nici nu am plănuit să aflu prea curând. Ştiu că va trebui şi eu să plec odată si odată pe acest drum. Defapt noi toti o sa plecăm pe acest drum. Mă gândesc, când vad timpul asta cum trece aşa…fară pic de obraz. Încurând am majoratul îl astept cu drag si cu bucurie. Să chem prietenii, rude,tot.. să stau cu Hetea sa beau un pahar de vin bun de care lui ii place. Dar atunci să uit de toate, să imi strang părintii in braţe, să le mulţumesc pentru tot ce-au facut pentru mine şi pentru faptul ca m-au crescut.
Poate pe atunci voi avea si o iubita care sa o iau in braţe să o sărut si sa ii mulţumesc si ei că a fost langă mine la bune si rele. Peste ani sa am o slujbă, copii mei să fie mandrii de mine, sa fie bucurosi, să le ofer un trai dintre cele mai bune chiar daca va trebui sa trag si cu dintii pentru ei. Vorbele astea nu le voi uita pentru ca tata ma invata sa lupt pentru ce e al meu si mama ma invata sa fiu bun cu toata lumea, ca doar asa voi realiza ceva in viata. Si peste ani cand imi voi aminti de astea sa fiu undeva prin spitale. Chiar si cu toti banii sa nu mai fiu salvat, si cu un ultim ragaz sa imi iau ramas bun de la toti si in surdina sa aud tiuitul aparatului ce ma mentinea in viata.