Frunzulița
Vântul suflă puternic cu nuanțe prea fade
Și mă face să dorm seara până la șapte
Fără să-i pese, toamna se-mpiedică și cade
Și-mi strivește dorințele cu tocuri prea-nalte
Dar mâna ta întinsă mă scoate din frunze
Inima-mi bate, dar rămân tot mai tăcut
Porți iubirea-ntre coaste si fericirea pe buze
De asta tânjesc dupa cel mai dulce sarut!
Când privesc cum toți plâng și se roagă
Te văd si te simt tot mai departe
Ia-mă in brațe și nu-mi da drumu vreodată
De inima te voi ține tot mai aproape!



