Din partea insomniacilor vă dorim toate cele bune.
– Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniștea și pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în suflete! Hristos a Înviat!
O cafea prost făcută îmi întâmpină dimineața.
Același tablou prost pictat îmi deschide orizontul,
Un geam ascuns după jaluzele îmi ascunde mapamondul,
Și o durere sfâșietoare îmi mișcă corpul inert….
Iar un calofier emană caldură la sfârșit de Martie,
Luna în care in m-am născut….
Aceași privire goală, același gust amar pe buze,
Aceleași palme pe față, același oftat adânc,
Martie se duce, iar eu stau pe pământ,
Și sorbeam cu amărăciune dintr-o cafea prost făcută.
Ce lăsa de-nțeles că nu-și are rostul…
Nedormit de săptămâni caut liniștea mult dorită,
Atâtea amintiri, lăsate în derivă lăsate ca să moară,
Este a nu știu câta dimineață cu aceleași stări.
Urmate doar de tristețe, chin și dor.
Într-o lună în care, trebuia să…. trebuia.
Stau în întunericul impus de privire
Și-ascult cum se prelinge liniștea pe geam….
Iar pe fundal se aud pașii tăi cum pleacă grăbiți..
Și pe umerii mei simt mâna tăcerii.
Liniștea-i dezorientată nu știe unde purcede….
Se lasă greu pe trupul meu și mai apoi pe gene.
Și mă simt purtat pe brațe de vântul de afară.
Iar mai apoi am realizat că am intrat in colaps…..
Încetează să mai zbori spre lumină.
Termină cu visele deșarte ce se termină tragic.\
Lasă-ți imaginația liberă, zboară spre brațele mele…
Luminează un întreg hotar cu lacrimile mele.
Mă afund tot mai tare,într-o mare moartă
Te văd iubito la mal cum mă chemi,dar nu mai pot să vin
Braţele mi-au cedat,ochii mi-sau inundat cu lacrimi de ocean
Lasă-mă te rog,să mă depărtez de tine,precum valul de la mal
Să aprinzi te rog,lampa în miez de noapte,ca să te zăresc…
Să mai vin cu mintea, să îţi mulţumesc,că-mi eşti liniştea din mare
Că mă simt stingher,cu oasele-mi goale,cu picioarele-mi domoale
Şi-am vrut să fug,când sa lăsat cu ploaie,dar fulgerele inima-mi îndoaie
Glasu-mi mi-a pierit,de când nu te-a mai simţit lângă el
Şi-acum corabia din vise,este ce-a scufundată ieri,sub a mea privire
Îţi mulţumesc Doamne, pentru a mea sclipire,pentru ale mele versuri
Dar te rog cheamă-mă la tine,aici pe fundul mării,e prea multă amăgire.
E doar un vis și o secundă,prinzându-te de mână
Și merg mereu pe calea tot ce-a bună, și ajung curând
Să-mi scutur hainele de brumă,cu o singură mișcare
E tot un aer,ce nu se lasă respirat,adorm murind la tine-n brațe
Ca un biet băiat,ascult chemarea serii și a mângâierii
Când liniștea tăcută urlă prin vioară,cu ochii mari ca o mioară taci.
Frumoasa mea pierdută-n sunet,regăsită-n vers și-n gând
Hai să dezlegi , să mai pot să râd și eu macar odată pe acest pământ
Lasă-mă să-ți cânt,chiar de nu am glas eu îți voi cânta mut și calm
Când liniștea vorbește, tu lasă-mă să-ți plâng la piept de durere
Să mă îmbăt cu zâmbetele tale,să mă învelesc cu părul tău
Parcă mă cheamă, parcă m-a uitat sau doar nu mă mai vrea
Unde-i sunetul cel drag de la vioara mea?
o9noapte 