Cum urlă-n jur tăcerea efemeră ,cum urlă toate-n jur…

De parcă liniștea-i pierdută, pe undeva prin cer

Că-s doar tăceri amețitoare, ce mă înspăimântă

Obișnuit cu lumea goală, parcă acuma o doresc.

Că nu-i nimic în jur, și totul îmi doresc

Orbit de frumusețe, totul mi-amintesc

Cândva odată,cândva de mult,iubeam privirea ei.

Tăcerea ei frumoasă,și-acum mi-o amintesc

Cum să-i uit umirea mută și glasul amorțit.

Și parc-o văd în vise, de încep să o doresc.

Tăcută și uimită, speriată și pierdută,îmi era iubită.

 

 

Tăcută era toamna,când pasu-i auzea

Mai blândă era iarna doar când ea zâmbea

Și mai uimită-mi era inima,ca ea mă tot iubea.

Că păru-i blond și mâna-i calmă… pe mine m-ocrotea

Și nu vroiea să știe că inima-mi e rea

Când lumina din jur, prin ceață se pierdea.

Și-a dat și lumea seama, că dragostea-mi este doar ea.

 

 

Dar în jur tăcerea parcă-și are rostul.

Și-ncearcă să mă acopere pe mine, păcătosul.

Că se-apropie de mine,cu inima deschisă

Și mă poftește dincolo de nori.

Dar fără tine iubire,simt că o să mor.