Afară buciumă furtuna de zori.
Pomi culcați la pământ, nu se mai trezesc de-acum.
În noapte-i târziu
Și eu numai mor.
Numar fulgere și le înmulțesc cu tunete
Și cu toate astea-mi dă pe minus timpul trecut……
Adun sentimente și le pun cap la cap…
Pe drumul ce-ai umblat încă-ți persistă parfumul dulce.
Nici mireasma piersicilor nu-mi face sufletul să te uite.

Ora patru dimineața și eu încă continui să scriu.
Strada-i pustie, un câne latra benevol către lună….
Îngenunchez de durere, încep să urlu odată cu el
În mijloc de câmp, toate prind viață sub lacrimile mele
Și e oră târzie și eu numai mor.
Ucide-mi amintirea cu tine, lasă-mă să trăiesc fără noi
Nu-mi ești de folos dacă mă faci să urlu de durere sufletească.
Nici eu nu-ți sunt de folos, probabil că de mult mai uitat……
Dar sunt zile întregi și nopți de-alungul anilor ce mă fac să regret totul…..
Și pe spatele meu, sentimentele se descompun în mii de vise moarte.