3 pomi

Sunt trei pomi ce stau de veghe743

Sunt trei stele lucifere

Ei într-una tot vorbiră

O dată o stabiliră şi locul unde

Are să îşi dea întâlnire

Data stabilită a sosit şi trei pomi au şi pornit

Către locul de întâlnit aşa cum au stabilit

Dar mai am de povestit

Au pornit pe’un drum agale

Pe un drum plin de jivine

Mergând greu şi apăsatapus-de-soare-în-pădure-wallpapers_35160_1920x1200

Pe un drum decolorat

Au dat de’un codru îmbufnat

Codru către’un pom zbiera obraznic

– Tu vrei stea de împărat! să fi tu cel mai bogat!!

Şi pomul supărat şi-a lăsat capul plecat

Şi mai departe au plecat..

Până când de un izvor au dat ce era învolburat

Ce se desface’n două şi începe să plouă

Izvorul zbiară mişeleşte către pomul ce glumeşte

– Tu vrei stea de om mai prost, să-i întorci lumea pe dos

Pomu’şi lasă crengile pe jos şi pleacă furios

Pe un drum fără folos de acum şi zgomotos

Tot păşind greu pe potecă au ajuns l’apus de soare

La o mare trecătoare..

Soarele vorbeşte foarte tare şi frumos,către pomul cel fricos

apus_de_soare_in_padure-1280x1024 – Tu nu vrei stea cu tot felul de avere,tu vrei una mândră în toate cele

Soarele tăcut plecă,lăsă loc serii să se aşterne peste pământ

Rând pe rând, una câte una păşesc uşor pe covorul stătător

Apare steaua de împărat..

Primul pom sta încordat şi de la stea a şi aflat

– Codru’mi este bun prieten şi’a venit să’mi dea de veste

că mai vrei doar pentru zestre. Şi pe loc pomul se veştejeşte

Apare steaua omului putin mai prost… dar se înşela pomul rău..

– Izvorul este vărul tatei şi-a venit să mi’se’n chine cerânduşi scuze

pentru ce vorbe i’se citeau pe buze. Şi i-a spus şi tate că m-ai judecat

şi o etichetă de proastă tu mi-ai dat.

Pomul şi-a scăpat crengile jos şi printre aştrii sa pierdut.

Şi-a venit şi rândul lui,pomului fricosului să’i apară steaua’n cale

El tot sta şi aştepta cu luna într-una tot vorbea că steaua lui nu apărea..

dark-forest-night-imageÎi şopteşte luna că se pregăteşte şi se împotmoleşte când cu ea vorbeşte

Şi ultima stea, mândră în toate cele îi spune.

– Soarele’mi este slujnic la cetate,dar cu tine n’am ce face,eşti mult prea slab

şi deloc dibace,mie-mi trebuie pom să conducă  o cetate şi pornind uşor în spate

Pomul râde spre a plânge şi o cheamă înapoi să vadă cu ai ei ochi goi

Să vadă ce a pierdut ca într-un război..

Rând pe rând crengile şi-le desface şi o coroană mare îşi face

Şi din pomul cel slăbit se transformă într-unul mare şi robust

Şi steaua cade în genunchi,cerându-şi scuze de ce’a zis

El nu o iartă şi’i convins,că nu e steaua lui din vis.

 

Morală- Nu judeca oamenii după aparenţe,că tu vei regreta şi ca steaua aceasta ţi-se va întampla-

În miez de noapte la castel

Potrivesc cuvinte, rânduri şi îmi aşez rimaomul in ploaie

Ca ochii unui orb poet eu înţeleg lumina

Vers după vers, rimă cu rimă şi rând după rând

Eu îmi aştern aici eternul meu tomnatec gând.

În fiecare noapte, direct din citadelă

Castel asupra căruia se-abate o ploaie rebelă.

Frumos poate, dar nu îndeajuns de uimitor

Poetul scrie, dar poetul cere ajutor

Vino şi ia-mă de mână şi scoate-mă în ploaie

Misterul morţii mele va declanşa războaie!

E ora 1 încă, şi nimeni n-a venit

Arată-mi Doamne raiul, căci iadul m-a osândit!

Acel mister

Aş vrea să scriu, dar despre ceMister
Despre soare sau despre cer?
Lacrimi sau mister
Despre zilele senine sau cele cenuşii?
Frunze cărămizii, dar sigur nu ai vrea să ştii
Că într-o bună zi ele vor înflori
Crengi mici ca ţepii de arici
Stau zgribulite şi nici nu zici
Că acolo înconvoiat e chiar un airici…

Şi pene mici zburdă ca în lirici
E ora dintâi şi ceasu’i târziu
Şi eu nu mai vreau să ştiu
Că mai e puţin şi apare răsăritul pustiu
Şi ştiu şi ştiu că nu mai am cu ce să continui.

Mai am timp?

Toata viaţa m-am uitat pe fereastră
Spre amintiri presărate ca o pasăre măiastră
Elidarea lor a devenit ceva efemer
Ca o femeie plină de mister
Sau un băiat propriu zis…

Dar din păcate sunt omniscient
Că m-am trezit în trecut şi-am adormit în prezent
Reînviat în vise şi stins în clipe
M-am pierdut de tot pentru că n-am fost atent!

Malul mării

Cu toţii am plecat o dată cu prietenii la mare, distracţie, băutură, fete etc. Dar nu toţi am simţit cu adevărat acea senzaţie de a sta pe malul mării, dimineaţa, cu un ochi la ceas şi cu un ochi spre zarea infinită, aşteptând un răsărit mareţ de soare. Să fi cu persoana iubită în braţe, aşteptând să se întâmple…şi fix când crezi că nu se va întâmplă, apare ca o rază imensă de speranţă în viaţa voastră. Începe o nouă zi. Atunci când vezi ceva aşa de rar, ai o senzaţie aproape unica pentru prima dată, simţi cum inima vrea să plece, ochii sunt plini de strălucire, iar apoi un sărut venit pe neaşteptate…ceva nemaipomenit, nu cred că există cuvinte ci doar…sentimente să descrie ceea ce se petrece acolo. După o seara cu tot felul de întâmplări, înspre dimineaţă, briza rece a mării şi-a făcut apariţia pe neaşteptate asemenea unor şoapte răcoroase spuse cu voce tare. Să vezi valurile mici ale mării cum se trezesc, păsările cum zboară în toate direcţiile…parca şi ele entuziastmate de venirea unui nou falnic răsărit de soare vizionat cu drag de la malul mării de cei care încă mai cred in vise realizate şi stări de magie într-un univers în care fiecare există în felul lui.