Timpul din nimic

Clepsidrele îşi joacă bine rolul în soartă,
Ce să mai dau ca arvună să mai capat timp?!
Adevărul mi-a devenit mincună, ce-mi lasă gust amar în gură,
Te desenez prin schiţele mele, te plăzmuiesc cum pot,
Dar în zadar că timpul nu pot să-l întorc…

Străzile-mi poartă amintirile, dar cu ce folos?
Mi-am scris pe piele vise, ce-au dispărut în timp,
Totul se şterge, oare cu ce-am rămas, oare ce simt?!
Liniştea-i difuză, distorsionată de timp.. ce timp..
Gălăgia-i linişte, ascultată cu ritm,
Iar mâna mea-i palidă, ce scrie cu-n pix, scrijelit de-acelaşi timp.

Regrete sunt multe, puţine opţiune de scăpare,
Mă regăsesc în somn, dar ce somn că nici el nu apare….
Puţine-mi sunt momentele de contemplare, nimic nu-i ceea ce pare,
Las soarele să răsară, să am ce să admir după seri pline de venin,
Timpul nu-mi este aliat, dar profit de ficare moment..
Că sunt sigur că şi el ca şi mine are acelaşi sfârşit.

Şi cum mi-a spus fratele odată
– La înălţimea inimii, amintirea bate ca Big Ben
Timpul trece şi-o dărâmă ca Osama bin Laden-

Cu multe regrete

Atâta demență în doar câteva cuvinte, goale….12821586_596263237206720_5064428190289418428_n
Nu am putut să ofer mai mult, timpul a fost mult prea scurt.
Ochii tăi mă privesc diferit, dar au aceași culoare,
Am rămas vrăjit de parfumul tău, abandonat în mine.
Și ți-ai scuturat nostalgia peste tâmplele mele…

Aș scrie-n franceză, engleză și-n orce altă limbă moartă,
Nici o limbă nu va face frustrarea mea să dispară,
Ești definită prin tristețe, îmi cer iertare pentru timpul pierdut.
Nu pot să ți-l redau, nu pot să-ți mai redau nimic, din păcate….

Cu atâta fum în plămâni, nu vreau decât să dorm.
Am zile exagerat de lungi și nopți de câteva ore sau chiar minute…
Clepsidra și-a pierdut nisipul, eu mi-am pierdut răbdare.
Nimic nu se așează, nu pot fi calm precum marea….
Dar pot să o imit, prin a fi distant și rece,
Și cu multe regrete.

Străzile mărunte

Atâtea străzi mărunte cu felinare arse.
Iar singuratice poteci mă salută în noapte.
Trecutul e subtil, ascuns adânc în inima.
Viitorul e pierdut, de negăsit în privirea mea.
Iar noaptea-i o minune, când cutreier viața.

Mult prea multe dame, mult prea puține suflete.
Atâtea păreri de bine dintr-o gură stearpă.
Și tot pe-atâtea fapte dintr-un trup jegos.
Mă fac să mă ascund de lume, în noaptea seacă.

Apar multe viziuni, dar nici una nu mă împlinește.
Sunt același om acoperit cu alte zdrențe.
Nu caut răspuns în fiecare om, dar parcă am nevoie.
Să-mi dau seama cine sunt sau ce voi fi.

Ăștia da oameni

Asta e lumea în care trăim? Am ajuns să merg cu mașina pe drum și să nu depășesc mașini ci oameni care pur și simplu merg pe carosabil cu bună știință, dai clanxoane să îl fac atent, dar pe cine să faci atent? Că se întoarce, se uită la mine și îmi face semn să trec? Păi în pușca mea trotuarul pentru ce mai e mă frate… Hai să mergem toți pe carosabil pe jos și cu mașinile mergem pe trotuar, că asta e logica umană mai nou. Pe drum cu prioritate astatrebuie să opresc pentru a evita un accident cu un terminat care nu știe semnele de circulație care el întoarce pe interzis plus trecere de pietoni, cu poliția la câțiva metrii distanță, la o trecere de pietoni o femeie în vârstă merge aparent normal pe trotuar, reduc viteza, când deodată o văd că o ia la sănătoasa pe trecere, mă uit la ea și nu îmi dau seama de ce îmi face semne că-s nebun și un alt bătrân aleargă până în fața mea și apoi se oprește pe trecere și nu înțeleg de ce s-a oprit în loc. Înțeleg că trecerea este pentru pietoni că și eu la rândul meu sunt un pieton când nu sunt în mașină și recunosc că am trecut la ureche de câteva ori prin fața morții pentru că șoferi cu experiență nu deosebește un drum de orași cu o autostradă sau un circuit auto. Ce să mai zic când un țigan îmi face semn că el are prioritate, prioritate a avut și flegma mea când a intrat fix în mașina lui, pentru că avem boxe în mașina mergem cu geamurile deschise, ghinionul lui. Iubesc la nebunie când unii opresc spre a îmi face observație și fiind tari în gură mă duc spre ei și imediat se suie în mașină și pleacă.  Nu înțeleg unii șoferi, frate vezi că sunt începător dar așa ai fost și tu frate, de ce îmi tai calea, de ce mă forțezi să intru în șanț pentru a nu intra tot tu în mine, de ce? Îmi vezi acel semn distinctiv (!) mare și galben și ce zici – ehhh ăsta e începător nu știe- da până iei tu decizia de a pleca din loc și a-mi tăia calea să știi că eu nu stau pe loc și imediat ajung lângă tine și trebuie să opresc spre a nu face accident. Am recunoscut de multe ori că daca aș fi fost singur în mașină unele impacte nu le evitam, doar ca să văd dacă cel de vină oprește sau continuă și el. Înțeleg că aveți bmw-uri, mercedes și alte mărci sofisticate și eu am dacie 1310 dar asta nu înseamnă că mașina mea nu merge, chiar merge mai bine decât altele. Dar prostia omenească nu încetează a mă uimii pe zi ce trece.

Gânduri absente

Sub gânduri de ocară îmi zace sufletul aridscaunele

Şi sub stele căzătoare mi-se zăreşte sufletul hoinar

Şi pe peniţe de pix,îmi stau versurile goale

Peste rânduri efemere,îmi cad lacrimile amare

Drumuri ce tot duc spre disperare,prin această viaţă

Eu plutesc precum o fulg de nea,ce nu-şi merită soarta

 

Şi mintea-mi joacă feste,când scriu într-una de nebun

Când refuz şi hrana, că nimic nu mi-se pare bun

Că-s un poet fără de cusur,prin această eră plină de dihănii

Ce-mi răscolesc sufletul ,fără pic de jenă şi mă abandoneză

La margini de păduri şi-ncep să mă blesteme

C-am trăit mai mult ca ei, am trăit mai multe ere.

 

Că nu sunt un om,ce astăzi va muri şi mâine a dispărut

Prin versurile mele,voi persista pe-acest pământ stingher

Cu ultima putere,cânele mi-l voi striga, să vină lângă mine

Să-i simt răsuflarea caldă,atunci când mă trezeşte

Şi-mi dă de înţeles,că peste tot în lume,totul este mut.