Eu și brigada am cam încheiat socotelile cu școala și cu facultatea pe acest sezon și așteptăm vara să batem palma pentru noi afaceri. Singurul lucru pe care l-am neglijat în ultimul timp a fost scrisul pe blog și scrisul în general din considerente specifice: timpul. Acum am mai tot ce am nevoie la dispoziție ca să dezvolt noi idei într-un timp scurt, noaptea în special. Am niște proiecte interesante pe care vreau sa le dezvolt în scris și nu numai.
În al doilea rând vreau să mă angajez să pot avea libertate de mișcare totală, să am bani să merg la mare, să-mi cumpăr una alta, să particip la chetele zilnice pentru o bere la terasă sau într-un balcon deasupra soarelui. Dar cel mai important vreau sa merg la mare cu gașca și să mă distrez cel putin la fel de bine cum am făcut-o în ultimii 2 ani de zile. Destinația e Costinești, ca în fiecare an, distracția e garantată și ciobăneala asigurată. Trebuie doar să rezistăm vreo săptămână fără să dormim prea mult și să ne dăm peste cap.
În rest aștept să călătoresc cât mai mult cu mașina (asta pentru ca îmi place să conduc foarte mult) cu toți prietenii mei pe oriunde aș putea. De asemenea, un procent mic din zilele de vară aș vrea să îl rezerv pentru învățat, mai exact pentru câteva materii de la facultate (RM, AutoCad, Catia) ca să pot să îmi continui ascensiunea mea ca inginer în devenire 🙂
Îmi plac ridichile. Da’ asta n-are importanță. În viata mea de adolescent am câștigat ce n-am am avut nevoie și am pierdut ce era mai important. Știi, e chestie cu substrat. Nu-ți dai seama despre ce vorbesc, dar sigur te regăsești. Sunt șmecher, da’ asta nu mă ajută prea mult. Scriu. Și ce? Citești, treci mai departe, de parca nimic nu s-ar fi întâmplat. Și da, cu tine nu s-a întâmplat nimic, însă mie mi-a fost fatal. Mi-am transformat singur visele în coșmaruri, care trăiau realitatea prin mine. Nu ma ajuta cu nimic, nimeni. Mor când îmi reproșează cineva ceva pentru ca ăștia-s cei mai prosti oameni din curtea școlii. Vorbesc, cunosc, dau cu părerea bla bla bla. Ei uite că mie nu-mi prea pasă, sunt prea falău ca să cochetez cu așa ceva. Rămân cu muzica mea și cu ai mei frați sus, în nord, prin Colentina, seara la 11 nefăcându-ne griji că ratăm metroul de a doua zi. Și nu, nu am nimic, da așa am simțit să scriu cum simt întotdeauna în sinea subconștientului meu 🙂
Auzeam ticăitul timpului trecând atâât de încet în mintea mea încât noaptea devenea atunci un fel de lumină difuză ce încerca să se strecoare printre ultimele picături de ploaie ce aveau să cadă din înaltul cerului. Acel roșu aprins care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna nu reușea să deslușească taina pe care eu încercam să mi-o ascund într-un subconștient zvârcolit de amintiri pătate cu chipuri uitate… Gustul dulceag al apei pe care o sorbeam dintr-un pahar de sticlă îmi dădea impresia că totul are un sens fals și că nimic din ce am simțit până acum nu a fost real. Mi-aduceam aminte de replici din filme, rânduri din poezii, cugetări ale bătrânilor înțelepți de pe strada mea. Încercam să-mi caut o melodie să-mi anime starea, dar am sfârșit prin a-mi mai aprinde încă o țigară. Ce învățasem eu până atunci? Că lucrurile cele mai de preț sunt chiar în fața noastră, la scara blocului, la taraba pe lângă care trecem în fiecare zi fără sa-i dăm atenție, la alimentara de la colț sau pe banca din parc, chiar lângă fântână. Era nevoie de mine în fiecare colțișor să fiu martor la schimbarea unui singur om, un singur om ce avea să-și dea seama că e nevoie de mai mult de o bucata de plastic dreptunghiulară și netedă ca să convingă lumea de toate aceste lucruri.
Era nevoie de oameni în general, transformați în androizi programați să asculte ce aveam să le zic.
Omul e un android, dar scăpat de sub control poate de însuși cel care l-a creat. Omul.
Când am pus punct pe foaie, era doar un punct și atât. Mic, încât nimeni nu a reușit să-l vadă. Plecai
dintr-un colt, treceai pe următorul rând, după care urmai cursul firesc până îți dădeai seama că ai
mai trecut odată pe-acolo. Bine-nțeles, alții încearcă să trișeze și sar pasaje importante din viața lor, dând uitării marile realizări de care nici măcar nu sunt conștienți că le-au înfăptuit.
Ieşi din facultate, la 2. Ti-aprinzi o tigara in timp ce mergi spre casa. Te doare-n durere, ai terminat cu cursuri, partiale si teme. Asculti muzica. Inca o saptamana si vine vacanta. Acasa, mananci, joci un NFS ceva, faci un somnic. Pe seara mai faci niste cumparaturi la magazin, bei o bere in oras, te vezi cu niste amici si te intorci inapoi acasa. Muzica iar. Smecher. Plictiseala? Cateodata, iti ocupi timpul cu ce se poate. Faci o tema, mai scrii ceva, mai faci ordine prin camera. Stai la discutie cu niste tovarasi pe net, o ora-doua de facebook. Si cu asta se face 11 seara.
Asa trece ziua, asa trece timpul. Nimic special. Deocamdata. E rutina zilnica care te mentine viu in lume si te invata ca esti ca toti ceilalti, cu nimic in plus sau in minus. Eu raman inca o data fara inspiratie pe care o rezerv, cea mai ramas din ea, pentru un mare nimic. M-apuc de citit sa-mi mai vina mintea la cap, si inca o idee pentru lucrul la care ma gandesc in fiecare zi, scrisul…
Tinerii. Despre ei e vorba. Şi eu sunt inclus aici, dar deja timpu trece şi eu avansez în vârstă şi nu mai pot fi etichetat în aceasta categorie. Am înţeles ce am de făcut şi cum m-am format, şi acesta va rămâne singurul meu drum în viaţă. Dar cum rămâne cu restul, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi încotro se îndreaptă? Cei care sunt mai mici ca mine, nu neapărat ca vârstă cât şi ca mod de gândire. Unde-i liderul ce se ridică în fruntea generaţiei actuale cu steagu în mână şi torţa arzând în focuri, conducând către o revoluţie în cultura şi civilizaţie? Uite, asta e:
şi lumea îl venerează, îl adoră, îl respecta, ba mai mult, îl îndeamnă la cât mai multe şi îl promovează în continuare. Codrin, pe numele său Satana, în fine, nu mai spun nimic de numele sau de vocabularul sau vulgar, stă şi montează şi filmează desene şi videouri cu el înjurând sau făcând diferite glume. De ce? Prea mult timp liber, nasol. Poftim model care munceşte pentru ţara, aduce bani la buget şi plăteşte taxe şi impozite din banii munciţi pe cârcă o lună întreagă.Trist, chiar trist în draci, ce pula mea? Rău o fi fost înainte de revoluţie, nu mă pronunţ, dar măcar oamenii care i-am întâlnit şi au trăit acele vremuri sunt adevărate valori după care te poţi ghida.
Stau şi mă întreb când o să văd ca acel procent de 10% care îl au pe acest om ca model în viaţă se va mari? Păi când?:
Am văzut reacţia oamenilor de rând. Ei zic că-i prea trist, că e drogat, că stă după blocuri şi numai despre asta cântă. Fraieri, îl judecă fără să aibe habar ce înseamnă să trăieşti în sărăcie, să mănânci pâine cu apă în fiecare zi, să pleci de-acasă la furat prin ţări străine şi nu la muncă. Peste toate astea a trecut, acum e un om împlinit, la casa lui, la job-ul lui, la prietena lui, iar muzica acum inspiră încredere, veselie, şi multă voie bună şi îndeamnă la o schimbare generală în noi. E printre cei mai respectaţi oameni în rap-ul romanesc şi a schimbat multe minţi confuze şi a îndreptat mentalităţi pierdute, deci hai… să vă aud? A simţit cineva vreodată versurile astea: „din vremea mea, despre asta-i vorba/când alţii mâncau fripturi, noi reîncălzeam ciorba”? A murit cineva de foame, fără să aibă un ban în buzunar?? Eu zic că da, dar degeaba. Muzica e făcută într-adevăr să inducă anumite stări de spirit (comercial rap sau alte genuri), foarte corect, dar nu ai cum sa acuzi astfel de oameni de diferite atrocităţi când chiar ei sunt cei care se chinuie prin muzica să ne înveţe anumite lucruri şi să ne arate că acolo unde ei au dat greş noi vom reuşi!
Sau poate mi-am ales eu modelul greşit să-l dau ca exemplu. Bine, uite alţii: Dan Puric, Mircea Dinescu, Gheorghe Dinică. Nu îmi vin în minte, dar sigur dacă ati citi macar o carte scrisa de un autor contemporan ati gasi 2-3 modele pe care sa le urmati si de la care o sa aveţi ce învăţa. Concluzia era ca de ce sa nu scuipam pe mâncarea făcuta de mama în care a pus sudoare şi suflet ca noi să nu murim de foame, şi să nu ne cumpărăm o shaorma mare şi zemoasa din banii pe care tot ea ni i-a dat. Şi asta în timp ce alţii mor de foame în direct la TV!
Nu dai de un om serios în ziua de azi, sunt profund dezamăgit, şi mă miram unde-s prietenii mei ăia mulţi? Puţinii care îi am sunt mândru de ei, mândru că reuşesc să împart seară de seară, afară sau la telefon, un pahar de bere şi un sfat sau o vorba bună. La urma urmei, tu fă ce vrei, reneagă-mă dar ascultă-mă, iubeşte-ţi aproapele şi ţine-l lângă tine, la urma urmei, împărţiţi acelaşi băţ pe care amândoi îl aduceţi înapoi, băţ aruncat de marii magnaţi care se joacă acum cu mintea ta şi ţi-o prostesc la infinit. Numai în doi veţi trece mai uşor peste 😉