Sunt crud, sunt orb

Sunt crud, sunt orb, sunt plin de păcate.
Nu înțeleg ce se petrece, dar nu-i nimic ca la carte.
În suburbia asta de viață, toate par că-s naturale
Dar în jurul meu persistă atâtea fapte imorale.
Și din formale gesturi eu nu-nțeleg nimic
Mă ademenești cu setimente, dar eu nu simt nimic.
Și privesc tot din departare, cu indulgență dar și cu degajare.
Nici soarele nu-i sus nici luna nu-i departe.
Și am ajuns să înțeleg că nimic nu-i ca la carte.
Sunt într-un joc informal de păcate, ce-mi stârnesc furia.
Poet contemporan ce urăsc mulțimea, cat să mă destind.
Aștept lumina să vină, și să găsesc răspunsuri.
Mi-am narat întreaga viață, doar într-un singur vers…..
Plâng cu lacrimi deșarte c-am priceput ideea.
Că am să mor curând, dar asta nu-mi doresc.

Subconstient

Arome de putred mă fac să zâmbesc.

Privesc cu atâta durere, timpul cel pierdut.

Nu înțeleg viteza vieții nici sensul ei contrar.

Dar pedalez prin vise și mă învârt în giratoriul vieții

Drumul e prioritar dar plin de serpentine.

N-am numere să numar atâtea lacrimi vărsate.

Privind totul printr-un geam, uitând cât sunt de beat.

Privești la mine de parcă-s un străin.

Iubirea mea de ani întregi, mi-am dat seama, ca m-ai uitat.

Arome atât de putrede îmi încântă zâmbetul.

Oare am înțeles eu timpul sau doar asta am vrut să cred?

Când turnam în pahare, verbe, silabe, amestecate cu vin fiert.

Orbit de fază lungă dau flash c-o vreau pe scurtă

Nu înțeleg de ce scriu asta, nu înțeleg nimic din cele de-nțeles.

Că moartea-i pretutinde-ni, chiar și-n privirea mea.

Adulmecă și stă la pândă, rămas bun, iubirea.

Rombul

tumblr_mzltnuZX3P1rpowflo1_500Auzeam ticăitul timpului trecând atâât de încet în mintea mea încât noaptea devenea atunci un fel de lumină difuză ce încerca să se strecoare printre ultimele picături de ploaie ce aveau să cadă din înaltul cerului. Acel roșu aprins care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna nu reușea să deslușească taina pe care eu încercam să mi-o ascund într-un subconștient zvârcolit de amintiri pătate cu chipuri uitate… Gustul dulceag al apei pe care o sorbeam dintr-un pahar de sticlă îmi dădea impresia că totul are un sens fals și că nimic din ce am simțit până acum nu a fost real. Mi-aduceam aminte de replici din filme, rânduri din poezii, cugetări ale bătrânilor înțelepți de pe strada mea. Încercam să-mi caut o melodie să-mi anime starea, dar am sfârșit prin a-mi mai aprinde încă o țigară. Ce învățasem eu până atunci? Că lucrurile cele mai de preț sunt chiar în fața noastră, la scara blocului, la taraba pe lângă care trecem în fiecare zi fără sa-i dăm atenție, la alimentara de la colț sau pe banca din parc, chiar lângă fântână. Era nevoie de mine în fiecare colțișor să fiu martor la schimbarea unui singur om, un singur om ce avea să-și dea seama că e nevoie de mai mult de o bucata de plastic dreptunghiulară și netedă ca să convingă lumea de toate aceste lucruri.
Era nevoie de oameni în general, transformați în androizi programați să asculte ce aveam să le zic.
Omul e un android, dar scăpat de sub control poate de însuși cel care l-a creat. Omul.
Când am pus punct pe foaie, era doar un punct și atât. Mic, încât nimeni nu a reușit să-l vadă. Plecai
dintr-un colt, treceai pe următorul rând, după care urmai cursul firesc până îți dădeai seama că ai
mai trecut odată pe-acolo.  Bine-nțeles, alții încearcă să trișeze și sar pasaje importante din viața lor, dând uitării  marile realizări de care nici măcar nu sunt conștienți că le-au înfăptuit.

Blană

tumblr_mwpzm5fLto1reghejo1_1280Ieşi din facultate, la 2. Ti-aprinzi o tigara in timp ce mergi spre casa. Te doare-n durere, ai terminat cu cursuri, partiale si teme. Asculti muzica. Inca o saptamana si vine vacanta. Acasa, mananci, joci un NFS ceva, faci un somnic. Pe seara mai faci niste cumparaturi la magazin, bei o bere in oras, te vezi cu niste amici si te intorci inapoi acasa. Muzica iar. Smecher. Plictiseala? Cateodata, iti ocupi timpul cu ce se poate. Faci o tema, mai scrii ceva, mai faci ordine prin camera. Stai la discutie cu niste tovarasi pe net, o ora-doua de facebook. Si cu asta se face 11 seara.

Asa trece ziua, asa trece timpul. Nimic special. Deocamdata. E rutina zilnica care te mentine viu in lume si te invata ca esti ca toti ceilalti, cu nimic in plus sau in minus. Eu raman inca o data fara inspiratie pe care o rezerv, cea mai ramas din ea, pentru un mare nimic. M-apuc de citit sa-mi mai vina mintea la cap, si inca o idee pentru lucrul la care ma gandesc in fiecare zi, scrisul…

Vraişte în gânduri

În gândurile mele totul e vraiştepwe

Nimic nu mai e la locul lui

Doar foile prin aer ce cad într-una

Îmi dă senzaţie ca ninge,dar nu e aşa

Ferestrele-mi sunt închise sub cheie

Preşurile miros a mucegai proaspăt

Şi biroul acesta putred abia de mai rezistă

Pe pereţi zac ,zeci de versuri scrise

Astupate de un var ce tinde spre alb

Noptierele dorm ele în locul meu

Eu nu îmi mai găsesc liniştea de zile bune

Maşina de scris s-a stricat şi ruginit

Peniţa pixului a oxidat de atâta stat

Şi călimara a secat în timp pe podea

Tablouri pe pereţi zac scorojite

Voalate de atâta întuneric

În mijloc de cameră persistă

Prezenţa mea ce nu schitează nimic

Şi în jurul meu foile cad năvală

Oare când se vor calma gândurile ?

Ce nici acum nu îmi dau pace…