Tu mă vei lăsa să pier,indiferent că-mi porţi durere

Lasă-ţi chipul liber,nu-l adăpostii printre nuiele

Nu-ţi zgâria obrajii,cu aceste beţe uscate din pom

Lasă-mă să mor,să-mi simt sufletul rece în palmă

Cu fiecare vers,parcă primesc  în dar o flore, ca să fac buchet

Pentru draga mea iubire,ce mă aşteaptă pe vechea cărare

Dar ea e la impas de disperare,că-i vei da de veste

Că în astă seară,bărbatul are să-i dispară,de pe aceast drum

Şi mă înec în lacrimi,şi voi privii cum totul se va face scrum

Îngere să şti,că eu de nu voi mai fi,totul are să învie în absenţa mea

Îşi va da seama şi lumea,de marea durerea mea…

Că îngenucheam la o cruce,şi-mi urlam disperarea,şi plângeam şiroaie

Că în aceste noroaie,îmi zac paşii ce nu îşi găseau rostul aici pe drum.