Sub gânduri de ocară îmi zace sufletul arid

Şi sub stele căzătoare mi-se zăreşte sufletul hoinar

Şi pe peniţe de pix,îmi stau versurile goale

Peste rânduri efemere,îmi cad lacrimile amare

Drumuri ce tot duc spre disperare,prin această viaţă

Eu plutesc precum o fulg de nea,ce nu-şi merită soarta

Şi mintea-mi joacă feste,când scriu într-una de nebun

Când refuz şi hrana, că nimic nu mi-se pare bun

Că-s un poet fără de cusur,prin această eră plină de dihănii

Ce-mi răscolesc sufletul ,fără pic de jenă şi mă abandoneză

La margini de păduri şi-ncep să mă blesteme

C-am trăit mai mult ca ei, am trăit mai multe ere.

Că nu sunt un om,ce astăzi va muri şi mâine a dispărut

Prin versurile mele,voi persista pe-acest pământ stingher

Cu ultima putere,cânele mi-l voi striga, să vină lângă mine

Să-i simt răsuflarea caldă,atunci când mă trezeşte

Şi-mi dă de înţeles,că peste tot în lume,totul este mut.