Etichetă: Pamant

Dimineţi ciudate şi reci.

octombrie 17, 2017

Simţeam pasul meu pe un pământ mincinos,
Aveam în gând culori nestingherite,
Era mai bine înainte, când nu ştiam cum este în noroi…
Când braţele nu-mi erau cuprinse de rugină,
Ce se dezintegrează la o adiere de vânt fină.
Mă simt într-un dans ciudat de mimi, ce caut aici ?

Unde-ţi este glasul Singurătate?
Te-am întrebat atâtea, dar fără răspuns,
Mi-ai dat trupul ei şi paltonul, fără pic de resentiment,
Eşti absentă, dar te simt în coasă, macini ca un cancer.
Murim separat sau strânşi bine la piept?

Dimineţi reci pline de rouă şi-o caroserie fără suflet,
Nu înţeleg ce se petrece,  am sângele blocat în vene,
Îndrăgostit de linişte, tânjesc după gălăgie ciudată…
Confuz, îmi simţeam pasul pe acelaşi pământ minciunos…

Întuneric

iulie 23, 2016

Este atât de întuneric sau doar trebuie să deschid ochii?!
Mi-e teamă, de culorile ce-mi vor invada globul ocular,
Și de faptul că peste tot este viață și cineva… nu, hmm, lasă.
Probabil uit ceva sau fără să vreau omit,
Că sunt atâtea culori prin jur și eu mă simt de parcă am murit!

Am cristalinul umed, înghit în sec ca să nu plâng,
Atâtea fantasme în jur,  natura-și schimbă forma.
Iar Rotus, scrie, jelește pe foi mai rău ca niciodată,
Toată forma asta nouă, nu face decât să mă deprime.
Fericire unde ești, mai știi cumva de mine?!

Realizez că nu am timp, să văd ce îmi lipsește,
Tre să culeg în fugă cu toate că nu mă mulțumește,
Sunt prea mult la sută apă și o mică parte pământ,
Dar într-un final, apa se vad duce și voi ajunge acasă.

Derapaj

martie 1, 2016

Într-un derapaj funebru, am plecat.
Nu controlam direcția, mă simțeam vinovat,
Eram într-un declin total, eram în derapaj,
Se loveau clipe de ziduri, erau frâne pe asfalt,
Eram doar eu cu mine, într-o primăvara scurtă…

Aveam ochii închiși, sufletul meu aștepta impactul,
Ciudat, simțeam că nu se mai oprește,
Fuga mea de viață, părea că se gândește….
Și într-un derapaj funebru, cuprins de remușcări, am plecat..

Lăsam în urmă clipe, lăsam în urmă fiare,
Pământ, pietriși și sare, ca o pătură de moloz,
Erau faruri disperate, cioburi mă tăiau pe față,
Priviri plângeau, când îmi simțeau aripile deschise,
Într-un derapaj, am cunoscut altă cale.

Elemente cruciale

decembrie 30, 2015

Ascultă, dinamica spețelor întâmplate, mor.
Uitate, distruse, fără nimic în vizor.
Lași lucruri, începi retrospectiva.
Ascultă, astăzi moare, ce-a din tâi și ultima, speranță.
Am sfârșit dus de val, acum, sfârșesc, sufocat.

Atâtea culori dezorientate, mult prea multe păsări, împușcate.
Sânge, pământ,uitare, element nou, în era asta de fantasme.
Noi ne-am iubit, dar dragostea, s-a sinucis.
Când, într-un moment de furie, a aflat adevărul.

Atâtea căi aride, pe un pământ ce n-a fost vreodată arat.
Și-atâta durere, într-un singur trup, mult prea consacrat.
Iarnă atât de toridă și primăveri extrem de reci.
Și-n nevroza mea, atunci când am simțit finalul, am plecat.
Lăsând ușa deschisă, trăind cu speranța, că ai să mai calci, pe aici.

Remodelez

iulie 4, 2015

Remodelez cuvinte și le-așez cap la cap.
Iar cu un ac îmi cos amintirile dezbinate de timp.
Ochii-mi sunt roșii de atâta vreme, am uitat gustul somnului.
Ziua-i așa scurtă și noaptea mult prea lungă.
Nu-i gând să nu-mi ajungă, măcar odată la tine.
Iar în liniștea serii remodelez cuvinte și-ncerc să le citesc.

Am uitat și de mine, chipu-mi stă ascuns sub barbă
Ochii-mi tăcuți, acum urlă de furie….
Pixul taie cuvintele rând pe rând, ca mai apoi să le fiarbă.
Mâna-mi sângerează de-o vreme, sângele-mi ține loc de cerneală.
Inima-mi pompează insomnie-n vene și mă face instabil
Picioarele-mi apasă pedale și-accelerez pe străzi cărămizii….

Atâta durere mă dezbină dar uită să mă cucerească
Iar sufletul meu devine curând pentru demoni mană cerească.
Atâtea gânduri de rău mă deprimă și multe vorbe fără rost.
Găsita-i de demult apogeu-n viață și-acum sunt la pământ.
Nu știu cum să descriu furia trupească.
Că mă răzbun pe mine la fiecare șansă.