Rombul

tumblr_mzltnuZX3P1rpowflo1_500Auzeam ticăitul timpului trecând atâât de încet în mintea mea încât noaptea devenea atunci un fel de lumină difuză ce încerca să se strecoare printre ultimele picături de ploaie ce aveau să cadă din înaltul cerului. Acel roșu aprins care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna nu reușea să deslușească taina pe care eu încercam să mi-o ascund într-un subconștient zvârcolit de amintiri pătate cu chipuri uitate… Gustul dulceag al apei pe care o sorbeam dintr-un pahar de sticlă îmi dădea impresia că totul are un sens fals și că nimic din ce am simțit până acum nu a fost real. Mi-aduceam aminte de replici din filme, rânduri din poezii, cugetări ale bătrânilor înțelepți de pe strada mea. Încercam să-mi caut o melodie să-mi anime starea, dar am sfârșit prin a-mi mai aprinde încă o țigară. Ce învățasem eu până atunci? Că lucrurile cele mai de preț sunt chiar în fața noastră, la scara blocului, la taraba pe lângă care trecem în fiecare zi fără sa-i dăm atenție, la alimentara de la colț sau pe banca din parc, chiar lângă fântână. Era nevoie de mine în fiecare colțișor să fiu martor la schimbarea unui singur om, un singur om ce avea să-și dea seama că e nevoie de mai mult de o bucata de plastic dreptunghiulară și netedă ca să convingă lumea de toate aceste lucruri.
Era nevoie de oameni în general, transformați în androizi programați să asculte ce aveam să le zic.
Omul e un android, dar scăpat de sub control poate de însuși cel care l-a creat. Omul.
Când am pus punct pe foaie, era doar un punct și atât. Mic, încât nimeni nu a reușit să-l vadă. Plecai
dintr-un colt, treceai pe următorul rând, după care urmai cursul firesc până îți dădeai seama că ai
mai trecut odată pe-acolo.  Bine-nțeles, alții încearcă să trișeze și sar pasaje importante din viața lor, dând uitării  marile realizări de care nici măcar nu sunt conștienți că le-au înfăptuit.

Ticăit de ceas

Oare voi găsi pe aici prin cer,lucruri negăsite acasă1459686_690153144343333_1271737578_n

Oare să mai stau să sper,că oare ceasu-mi va suna ca ieri

Când merg cu sacul la cârcă, alături îmi stă un ceas tovarăși

Ticăiturile lui mă strigă,vor ca ele să se oprească pentru o secundă

Că toata-mi viața ele mi-au vorbit din umbră, acum e timpul lor

Că am realizat că prin viață-s doar un călător fără destinație

Și-am pierdut atâtea primăveri, printre gândurile de alatăieri

Când simțeam că nu mai este vorbă de povești,că lacrimile-mi sunt seci

Pe un drum de piatră,voi sta dar parcă voi tot merge și voi cânta târziu

Prin parcul cel pustiu,doar luna e așa măiastră,și chipul dragei mele zace la fereastră

Cu ochii cât e zarea, ea mă așteaptă, dar eu parcă mor încet

Cu ticăiturile-n urechi,parcă nu-mi dau seama de lucrurile ce se tot petrec

Lampadare aprinse. pe drumul lor mă tot poftesc ca să pășesc odată

Și pe pietrele de aici, va sta scrisă viața mea toată,aici voi sta să zac

Alături de ceasurile mele, cu acel tic-tac ce curând se va opri.

Upcoming…

soare-in-oras1Voie bună, soare afară şi terase deschise peste tot în jurul tău. Exact! Miroase a vară, chiar dacă suntem încă în aprilie. Deşi încă n-am încheiat socotelile cu şcoala, facultatea şi unii din noi munca, e loc şi de puţină relaxare. Păsările acum s-au întors pe plaiurile ţării noastre, dimineaţa vine mai devreme şi ne trezeşte din visare, cerul senin şi lumina zilei ne îndeamnă să dăm o fugă prin parcuri la o plimbare chiar şi pentru scurta vreme.

În sfârşit a trecut tot frigul iernii pe care sincer să fiu l-am urat puţin, frig ce parcă apasă cu presiune asupra mea şi asupra a tot ceea ce făceam. Era foarte ciudat, plecam dimineaţa la facultate pe friguri năpraznice şi mă întorceam seara paralizat. Acum îmi pot purta liniştit ochelarii de soare în timp ce mă plimb în tricou pe bulevardele din Bucureşti. Genial. Vreau şi mai mult. Să vină vara, să-mi lărgesc orizontul de activităţi. Să merg la mare, să stau mai mult pe-afară, să lucrez, să citesc, să scriu, să fac o gramadă de lucruri pe care până acum nu mi-am permis să le fac.

Bună dimineaţa soare!

Noi 2 într-un cuvânt

Urla vremea prin furtuna22564a7486f_large
Pomii plang ingropati in bruma
Si deasupra parca’i spuma
Norii albi dar asupriti
Stau de ger intepeniti
Si’n zapada’n potmoliti

Stii ca te’am cautat in gand
Si te’am gasit in parc plangand
Mai stii tu iubirea mea
Cand gaseam in mintea ta
Versuri doar din viata mea…

Mai stii tu dragostea mea..
Cand si noaptea iti spunea
Ca doar tu esti viata mea
Si tarziu in dimineata
Adormeam cu tine’n brate
Asternand in pat sperante

E si geamu’ntreg deschis
Afara’i vreme de abis
Vantu bate si e trist..
Dar cu tine’n brate’i vis
Te iubesc si ti’am mai zis
Tu mi’esti muza eu sunt pix
Amandoi pe foaie suntem un cuvant
Ce niciodata nu va fi tradus

În parcul nostru

Te-am căutat peste tot. Toţi mi-au zis c-alerg după cai verzi pe pereţi. La un moment dat am încetat să mai sper, pierdut în multele eşecuri care mi-au ieşit în cale. Am renunţat. Am luat-o iar de la capăt. Şi te-am găsit. Nu conta distanţa, vârsta, zodia sau alte aspecte nesemnificative cărora nu le dau prea mare importanţă.

Ne plimbăm în fiecare seara în parcul nostru, ne tavălim prin iarba, ne aşezăm pe banca noastră, sub felinarul care ne veghează mereu mereu, deja obişnuit cu prezenţa ta feminină cu care m-ai fermecat şi pe mine atunci când mă ţii de mână! Lacul ne ştie deja feţele zâmbăreţe datorită multelor dăţi în care ne-am privit în apa lui limpede.

La trecerea noastră prin diferite zone, vântul forţează crengile copacilor să se aplece în semn de “bine v-aţi întors pe la noi”. Zic întors pentru că ne aventuram mereu în locuri noi, iar când le ispăşeam pe toate, mai dădeam o tură. Dar trebuie să fiu cu mare băgare de seamă pentru ca nu vreau ca altcineva să mi te ia de sub aripa mea protectoare şi să mi te ducă departe de mine. În niciun caz!