De ce-s pierdut, în vise incolore?

Și stelele din cer, par așa de obscure

Spre pasaje subterane, par să mă îndrume

Că metroul a plecat și pe peron nu-i lume

Suflete hoinare, stau și mă privesc

Și contemplez așa de bine,că par că nu exist.

Că-n lume sunt războaie și timp nu pare a fi…

Gloanțe ce străbat păduri în suflet mă pătrund.

Am ochii-nlăctrimați de-o vreme, nu știu ce să mai fac.

Că lumea asta pare vastă, dar din păgâni se trag.

Nici pașii în noroaie, nu mi-se mai zăresc

Mă joc cu mintea omenească și știu că nu-i firesc.

La fiecare rând mai șad, mă odhinesc puțin

Că-mi obosește mâna sau sufletul?  Nu știu.