Aveam un trip ciudat. Simțeam că am o pompă în gură care îmi dădea de furcă și nu mă lăsa să dorm. Voiam sa visez, dar m-a pleznit o senzație ciudată, urmată de o durere discontinuă, chiar neplăcută. Îmi înfig arătătorul printre dinți, pipăi putin și încerc să-mi dau seama ce am. Nimic. Îmi zic „shit…sigur am o carie, of…”. Nu voiam sa ma gândesc că urmează vizite la doctor, bani cheltuiți, stres și mult timp pierdut.

Mă dau jos din pat și mă reped la oglinda de deasupra lavuarului să mă analizez puțin cu gura deschisă larg. Am rămas mut când mi-am văzut inima pompând în mine cu atâta forță. Îmi zguduia creierul și începuse să-mi provoace dureri de cap insuportabile. La o privire mai atentă, văd că artera pulmonară îmi era cariată de un gând, și din aceasta cauză îmi îngreuna respirația. Începusem să oftez mai des. Vasele de sânge erau extrem de dilatate și nu mai era mult până să-mi pleznească și să-mi umple gura de sânge.

Ventricolul drept îmi fusese invadat de puroi de la o rană mai veche, de prin anii de liceu. Acel puroi foarte nociv mi-a corodat pereții pe dinauntru și m-a făcut să nu-mi mai simt inima bătându-mi în piept. Ce caută în cavitatea mea bucală acum??? Nu știu, dar mă bucur că o simt din nou așa activă, cu toate ca în timp au avariat-o fel de fel de oameni răi, pe care i-am urât. Înăuntrul meu se coagulau niște stări care îmi spuneau ceva concret, dar imposibil de controlat. Cred că am ceva de spus cuiva, cândva, undeva, în cel mai scurt timp posibil, până nu mi se autodevorează din interior și dispare cu totul. Cui? Știu… Unde? Unde? Când? habar nu am. Dar mii de mulțumiri ei, pentru faptul că m-a făcut să te descopăr din nou, inimă! Mulțumesc!