Contrariu

Iubesc durerea asta ce-mi venerează trupul,descărcare
Contemplez asupra faptei, refuz să cred ce văd,
Apostrofez fiecare strofă cu gândul că te regăsesc,
Dar tu ești plecată, bă tu ești pierdută!!
De ce te mai regăsesc în mintea mea difuză?!
I-ați amintirile și pleacă, du-te în lumea ta distrusă,
Eu sunt Rotus, extrem de confuz.

Trăiesc la granița vieții, nu înțeleg unde mă situez,
Populația asta mă reneagă, pământul își schimbă rotația,
Polii se topesc, ghețarii se sfărâmă,
Iar eu umblu de nebun pe străzi, cu foile în mână.
Nu țin cont de ce se-ntâmplă, știu că o să mor,
Clipa asta-i aproape, o simt, o văd, o gust.

Cad bulgări de plumb din ceruri,
Bat clopote în disperare într-o orecare sărbătoare,
Astea-s cuvinte blasfemiatoare, știu că tot greșesc,
Dar undeva-mi este balanța, ce-mi cântărește faptele trupești,
Curând se va rupe, și-mi va dovedii contrariu,
Că sunt atât de nebun, crezând că scriu, când eu de fapt trăiesc.

Confesiune part a II a

Târziu am realizat că glasul tău ma uitat.
Numele meu era doar titlu de poveste
Iar inima mea devenise un actor grăbit
Bătea în stânga și-n dreapta…
Dar tu nu erai aproape, să o auzi cum recită.
Fiecare vers de dor cu patos și cu lacrimi în ochi.
Sângera și pompa sânge, fără să-i pese de mine
Pentru că și ea știa, că am devenit un titlu de poveste.
Tipărit în amintiri defăimate de timp și de vreme.
Atâtea anotimpuri au trecut că nu știu dacă-s poeme.
Te-am lăsat atâta vreme să te dezintegrezi în ochii mei
Acum caut să te așez la loc că vreau să te îmbrățișez.
Nu-i drum să ducă la tine, nu-i nici măcat un indicator
Cu îndrumare către iubirea de mult pierdută.
Dar astea sunt vise derute și las mintea liberă pe stradă să umble.
Că tu meriți frumosul, eu l-am avut dar nu știam că-i al meu
Și i-am dat drumul spunând, dute pasăre frumoasă, zboară spre cer.
Că-n colivia mea de suflet nu-i loc bun pentru tine.
Iar tu ai zburat necontenit cu ochii către mine.

Lucrurile mărunte

Regăseşte tăcerea în orice lucru mărunt.10553515_733082690091604_6122627585187548213_n

Căci am să vin acolo,doar ca să mă aflu pe pământ,

Să te văd , să te simt şi ca să te iubesc.

Cum n-am avut ocazia sau cum nu am ştiu să o fac.

Mai vino ca să mă vezi. ..cum zac fără a spune un cuvânt

Căci rănile-mi deschise sunt acoperite  de pământ.

Te-am aşteptat în fiecare seară să mai apari în vis,

Dar chiar eu însumi, sunt unul fără de culoare

Parcă fiecare literă scrisă e precum o pasăre fără culoare

Şi îi sunt penele grele şi ochii îi sunt roşii de plâns

Iubesc  sunetul vocii tale dar regret că nu ţi-am spus

Mă strecor ca o umbră printre privirile tale

Mă scurg aşa uşor de parcă aş fii o picătură pierdută

Iartă-mă iubito, că toată lumea are să mă uite.

Sertarele din noapte

Sertare trântite ce-mi zguduie auzul,mă trezesc  în noapte,123581346281806

Balamalelor neunse parcă mă tot blesteamă

Când în mijloc de seară,doar ele stau și vorbesc

Când serile dorm,ele se tot trântesc de-avalma

Foile ce stăteau adormite la pieptul lor,acum zboară

Pe pereți stau litere criptate-n var,iar eu, ce stau și le vorbesc

Furia-mi interioară,încerc să o stăpânesc,atunci când

Sertarele se tot trântesc,mă tot prefac că nu le aud și cânt un vers uitat

În toi de noapte, toate-s uitate,e doar gândul meu,ce mă-împinge de la spate

Că m-am rătăcit prin casă, și mă tot ascund sub masă,când mă simt stingher

Când cerul se revarsă cu lacrimi mari de fier,ce mă lovesc în creșted

Veșted stau și mă tot gândesc,când sertarele se-nchid oare ele mai vorbesc?

Că-n mintea mea pierdută,nimic nu se mai aude sau să se vadă

Ci doar o licoare,ce-și croiește drum prin vene și nu se odihnește.