Ți-ai întors fața de la mine, ce tablou sinistru.
Doar poze, cu zâmbete smulse,
Și câte o picătură de ploaie își mai cere scuze,
Parfumul tău, pierdut de mult printre ruine,
Și eu mă întreb zilnic,
Oare mai știi ceva de mine?!

Sunt doar amintiri și chestii, uneori prea multe,
Ropote de pași îmi inunda mintea ce-a scurtă.
Nu mai știu să gândesc, probabil ai aflat și tu.
Că tot ce mi-a rămas în seară, sunt foile și pixu’.

Poezie , poezie, vers după vers, asta-i pură nebunie.
Nimeni nu m-ascultă,  dar toți vor să afle,
Cum acele-mi inundă sufletul, secat de mult de tine.
Ciudat, scriu pe un caiet dictando, încercând să te găsesc….
Într-o ploaie acompaniată de tunete.