Blană

tumblr_mwpzm5fLto1reghejo1_1280Ieşi din facultate, la 2. Ti-aprinzi o tigara in timp ce mergi spre casa. Te doare-n durere, ai terminat cu cursuri, partiale si teme. Asculti muzica. Inca o saptamana si vine vacanta. Acasa, mananci, joci un NFS ceva, faci un somnic. Pe seara mai faci niste cumparaturi la magazin, bei o bere in oras, te vezi cu niste amici si te intorci inapoi acasa. Muzica iar. Smecher. Plictiseala? Cateodata, iti ocupi timpul cu ce se poate. Faci o tema, mai scrii ceva, mai faci ordine prin camera. Stai la discutie cu niste tovarasi pe net, o ora-doua de facebook. Si cu asta se face 11 seara.

Asa trece ziua, asa trece timpul. Nimic special. Deocamdata. E rutina zilnica care te mentine viu in lume si te invata ca esti ca toti ceilalti, cu nimic in plus sau in minus. Eu raman inca o data fara inspiratie pe care o rezerv, cea mai ramas din ea, pentru un mare nimic. M-apuc de citit sa-mi mai vina mintea la cap, si inca o idee pentru lucrul la care ma gandesc in fiecare zi, scrisul…

Antichamber

tumblr_miqw1r9Ncn1qg5nljo1_1280Ieşisem din camera să fumez după ce mi-am aprins o ţigară la plita electrică de lângă pat. Afară, un bărbat de culoare, pe hol, mă zăreşte şi continuă să mă privească pentru câteva secunde. Nu ştiam dacă să îl salut sau să mă uit în altă parte. Avea un halat ciudat, perfect alb, şi blugi pe dedesubt. Îmi atrase privirea, dar ştiam că nu era frumos să mă holbez la el, prin urmare mi-am îndreptat ochii către uşa de alături. Băiatul se ridică de pe scaun şi intră înăuntru. Îmi continui să trag din ţigaretă în timp ce sorbeam câte o gură de Cola dintr-o doza ce o aveam în mâna dreaptă. Mă plictiseam din nou. Colegul meu de camera bătea din uşă în uşă să cumpere ponturi la pariuri de la eventuali împătimiţi. Nimic nu poate fi mai normal decât o după amiază într-un cămin studenţesc din Regie şi o muzică bună ce se aude tocmai din casetofonul portarului la căpat de hol.

Nimicuri…

plictiseala-1359721597M-am plictisit pentru prima dată. Am umblat azi dimineaţă pe la facultate, dup-amiaza prin oraş, seara la calculator. Monoton, nu a mai fost demult tare aşa… Dar ca de obicei tratam subiectul cu ceva muzica, puţin wow si puţin facebook. Mai fumez şi o ţigară şi îmi fac planuri pe zilele ce vor veni.

Simplu.

Desigur, mai stau şi la o vorbă cu câte un prieten, o prietenă, cu băieţii de acasă. Dar tot aici mă întorc…

Şi totuşi, cât de plictisit aş fi lucrez într-una la poezii, le scriu, le învârt şi le întorc pe toate feţele posibile să-mi iasă aşa cum vreau eu. Am notat vreo 2 idei în metrou azi, 2 la cursuri şi uşor uşor se dezvoltă ele.

Sa vină primăvara mai repede ca vreau sa scap de frig şi de statu’ în casă (-.-)

Stare de spirit

Ieri: eram trist

Azi: nimic special, totul se petrece în sfera normalului

Mâine: voi fi vesel şi fericit

Schimbări majore în 3 zile? NU! Era o metaforă, ca şi viaţa mea de altfel. Ieri, azi şi mâine definiesc într-adevăr o schimbare de ritm prin care am trecut în ultima perioadă şi sigur voi mai trece de-acum înainte. Ele pot constitui un ciclu. Fiecare dintre ele poate dura mai mult sau mai puţin, poate avea o intensitate mai mică sau mai mare, poate fi amplă sau simplă, totul depinde de mine sau de lucrurile care se întâmplă în jurul meu şi în care sunt implicat.

Şi poate mi-am dat seama că pentru a trece de la un nivel la altul tre’ să fac nişte „questuri”. Logic nu? Adică tre’ să ajung în nişte puncte, să realizez anumite lucruri, şi ţac pac voila. Dacă sunt trist caut să primesc o îmbrăţişare, dacă sunt pe 0, sau plictisit, caut să fac ceva să treaca timpu’, dacă-s fericit, ei bine…nu las nimic să-mi strice buna dispoziţie. Buon, dar pot fi toate 3 la un loc? Depinde.

Poate…depinde de intervalul de timp. Dar dacă iau unitatea de timp ca reper, nu cred…Defapt nici n-ar conta, era doar o întrebare la care răspunsul era mai mult sau mai puţin relevant. Deci…nu.

Uită de fereastră. Sunt aici!

Nu. Nu sta acolo decât atunci când e nevoie. Deşi dacă stau şi mă gândesc, poate fiecare dacă nu om, atunci adolescent şi-a petrecut o zi mai nereuşită în faţa unui geam, făcând nimic, doar privind în jur, mai mult sau mai puţin perpendicular pe orizont. Dar paralel în gânduri. Da, paralel, adică nu era vraişte în capul lui: ştia una şi bună! Şi doar la aia se gândea de când a început ziua şi până şi-a găsit refugiul în faţa geamului camerei lui. Timpul trecea mai încet atunci când se uita la toţi trecătorii care mergeau în toate direcţiile fără să le ştie scopul din cauza căruia se grăbesc sau locul în care vor să ajungă. Nici măcar nu conta. Vedea şi atât. În jur era linişte. Poate exact ce avea nevoie sa se calmeze.

Sau poate am aberat eu prea mult şi lumea se uită pe geam când moare de plictiseală. Prostii, există internet, există prieteni, există mult prea multe ca să apelezi la astfel de metode. Asta făceam eu prin anii 2000, când nu exista ce există azi. Eram doar un puştan pe-atunci. Dar 2000 nu = 2012. Deci, te văd la geam că stai şi priveşti în gol, clar că nu eşti în apele tale. Şi-atunci „am să te iau de urechi” să te aduc în pat şi să discutăm despre fiecare obstacol pe care l-ai întâmpinat şi despre cel care ţi-a pus cele mai multe probleme. Doar arată-te, de după perdeaua cafenie ce acoperă fereastra şi nu lasă lumina să intre. Deschide geamul şi strigă, căci eu voi fi mereu în stradă gata să-ţi sar în ajutor. Caci eu sunt cel care îţi va bate cu zâmbete la uşa ta!