Etichetă: Ploaia

Perfectă

septembrie 11, 2015

Ai aprins fitilul și-ai lăsat lumânarea să ardă…Artistic-Black-And-White-Female-Portraits_01
Scriam la umbra jalnicei lumini, de parcă muream azi.
Nu știam cum să încep, n-avem idee ce să scriu.
Te zăream printr-o ploaie miniaturală de vise…
Zâmbeai și erai așa perfectă dar eu te scriam defect.

Se lăsa toamna peste chipul tău, zâmbeai când te-atingea ploaia.
Gesturi bine definite îți colorau stare.
Te mișcai așa sublim de parcă dansai odată cu vântul.
Și eu te sorbeam din priviri și mă îmbătam cu tine.

Pe mână mi-se scurgea ceara ce se-ntărea pe unghii.
Condeiul lunecă ușor și sărută foaia cu patos.
Te descriu exact cum ești și cum nu ești….
Dar în orice descriere, pentru mine,
Tu ești vei fii și vei rămâne perfectă.

Poezie moralizatoare: Oamenii… de ce?

martie 3, 2014

tumblr_ma93mj6szs1rsmqcao1_500De ce cântă păsările?
Întreb timid copacii
Stau și îi privesc de-aproape
Mureau de frig săracii…

De ce bate vântul
Întreb timid pământul
O fi el asa trist
De-și zguduie gros gândul?

De ce e marea albastră
Când soarele apune?
Căci valurile-n larg
Se tăvăleau în spume…

De ce ploaia cade?
De ce ne arde focul?
De ce plâng norii totuși?
Și-au terminat sorocul…

De ce e lumea crudă?
Ma-ntreabă azi natura
Doar spații largi din stradă
Mai definesc bordura

De ce-i război în țară?
De ce plecăm pe-afară?
De ce nu prețuim
O simplă zi de vară?

De ce iubim doar banii?
De ce uitam de mami?
Uitată-n depărtare
Prin amintiri amare…

De ce toate astea?
Din miile de gânduri
Stau și mă întreb adesea
Oamenii ce sunt? Așchii sau scânduri?

Noi prețuim iubirea
Că mai presus de toate
Căutam nemurirea
Deși durează doar o noapte…

Acelaşi înger de o viaţă

octombrie 3, 2013

Ai stat la dreapta mea când ploaia mă goneaw560xh316_inger

Mi-ai şters faţa cu alba ta aripă când vântul îmi vorbea

Cu mine-ai mers pân la capăt de lumină şi de univers

Ai fost cu mine alături la fiecare vers şi lacrimă căzută

Mi-ai ascultat vocea chiar de era mută, tu m-ai înţeles

Noroi ce sare mi-acoperă faţa şi cu frunzele astea

Totul în jur îşi pierde speranţa, că voi prinde viaţă

Că prin lumea asta, totul pare-nchis în cuşcă….

Cu lacăte ruginite şi cu speranţe împietrite

Ochii mei căprui caută să îşi croiască drum printre miile de ochi

Printre picături ce cad nostalgice zăresc un chip format din frunze

Care mă îngenuchiază şi mă face să zbier, întrebât către cer

Unde m-am pierdut frumoasa mea,că nimic nu mai e ca ieri.

Printre cântece de greieri , încerc să îţi ascult glasul să mă întorc la  tine