Etichetă: Poeme

Anxietate

iulie 10, 2016

M-am retras în camera rămasă goală,ikigai
Am început să beau, să pot uita tot și de toate,
O țigare-mi facea urechile să miște,
Când tutunul ei se săruta aprig cu focul din brichetă,
Și eu simțeam amorul lor cum îmi inundă plămânii.

Vacarmul ăsta mă face  să tresar la fiecare oră,
Când cucuveaua cântă, flămândă de suflete,
Mesager al morții, ce-mi porți chipul pe gene,
Scutește-mă de toate, hai să scriem poeme…..
Căci amândoi am fost frumoși, și am devenit blesteme.

Și totul devenea ciudat, vedeam cum timpul trece,
Anxietatea în care m-am format devine tot mai rece,
Și-mi căutam țigari în blugi și-n geacă,
Eram însetat de amorul dintre flacără și țigară.

Delir, jale.

ianuarie 25, 2016

Ce delir hipnotizant pluște între noi.646x4041
Când îmi taci cele mai frumoase poeme, auzite vreodată….
Lași mâna ta să-mi cadă peste creștet.
Și-mi mângâi ușor scalpul, și-mi spui tot ce-ți trece prin gând.
Lăsându-ne în voia sorții, am uitat ce zi mai este.

Trec clipe, trec luni, ne despart doar fantasme imaginare.
Ne încolțim în pământ, înecați în uitare.
Profane gesturi, parcă ne țin de foame….
Și lacome săruturi ne trezeau în noapte.

Speranța pierdută îngână ușor și sigur trecutul.
Fantasme, gesturi mărunte, peste hotare plăpânde.
Ne definesc pe noi, ca persoană, mai apoi ca pe un întreg.
Că bat pasul pe loc și as vrea să închei într-un epitet.
Dar ceasul ticăie cu jale, fiindcă sunt poet și mă descompun
La fiecare apus, că știu, poate mâine nu mai vine…

Felinarul

august 11, 2015

felinar_marela locul lui după tufișuri dese
un felinar șopește o poveste
despre cum vine noaptea
și-mparte nedreptatea
oamenilor corecți, dar asta-i realitatea…
viața fălește și înfloresc străduțe
unde trecătoare tinere devin bunicuțe
unde trecători bătrâni devin umbre arse-n liniștea verii
acolo felinarul păteaza cu amintiri cenușa serii
și oamenii continuă la umbra lui să caute comori
dar să le zică cineva să își verifice cutia cu scrisori
felinarul vegheaz-acolo de sute de decenii
căci pe trupul lui de beton scriu poezii primăverii
dar gândul că vine toamna devreme
mă înspăimântă cu bucurii ce vor deveni poeme
așa că felinare, te rog, luminează-mi zâmbetul
să pot să râd măcar odată atunci când îmi mai pierd cumpătul…

Demult uitată

iulie 30, 2015

Simt cum mă eliberez de tine, simt cum mă părăsești.
Îți scriu pe chip poeme, pe gene te sărut.
Îmi iau rămas bun, exact cum știu eu mai bine….
Te îmbrățișez și simt cum mă umplu de tine
Dar în același timp te pierd.

Nu-ți voi uita coapsele ce se  ondulau pe podul palmei mele
Simt cum ușor ieși din sufletul meu, mă frâng oarecum de durere…
Nu vărs lacrimi căci tu de-acum faci parte din ele
Și nu vreau să te mai irosesc vreodată…
Iar în fața mea timpul trece, nerespectând legea firii…

Simt cum mă cuprinzi din nou
Și vreau și vreau și…stau și stau
Și tu poți simți exact ca o melodie cum te învălui din nou
Ca un vulcan ieșit din latența-i autoimpusă
Iar tu te minunezi pentru a mia oară
Amintindu-ți cum, într-o zi de vară, pe o bancă sau o scară
Te-am tras lângă mine și a-nceput totul să tresară.

                           Poezie scrisă în colaborare cu Piramidon