Eu sunt acolo, dar tu nu vrei să mă vezi.
Stau bine pus în spatele privirilor ce nu mă vor,
Ascult foşnetul vorbelor tale, ascult aroma lor divină.
Dar ştiu că orice aş face, trupu-ţi nu ar să-ţi vină peste mine,
Las timpul să-mi decidă durerea ce o să pot să o port.

Speram că ai să mă vezi, chiar te uitai la mine,
Aveai privirea de porţelan, mult prea preţioasă pentru mine.
O să laşi lumea să-ţi bucurea privirea, dar tu vei plânge,
Sper doar, că o să fie pentru mine,
Dacă nu, o voi face eu pentru amândoi.

Hai, rămâi cu mine, scaldă-ţi neştirea peste Tăbăcăriei,
Striveşte sub paşii tăi alb-ul ăsta ce nu se mai termină.
Sau mai bine pleacă, leagă-mi vorbele, ca nu cumva să te oprească…..
Dar te vei întoarce, cheia stă tot acolo, la locul ei sub preş,
Singurătate, probabil o să te aştept acasă.