Un apus mă făcea să transpir tot mai tare
Ma zgâria ca un fior şi totul lua amploare
Printre crengile copacilor răniţi de razele de soare
Îmi începeam povestea sfiit de un apus în floare.

În capătul străzii o zăream pe scumpa mea doamnă
Ca un miraj de seară pictat în miez de toamnă…
Sub norii albi şi-un peisaj de pus în ramă,
Vedeam zeci de culori la o vopsea dintr-o reclamă.

Pe zeci de metri înainte se instala pustiu’
La caţiva paşi distanţa, dormea Iuliu Maniu
Se-ngălbenea săracul cand îi ciopleam sicriu’
Cu lirica sculptată pe geamul unui Clio.

Un galben vişiniu se reflecta în griul din beton
Şi încercam să fiu fidel doar unui singur om.
Gălăgia îmi tăia răsuflarea cu un cuţit roz bombon,
Vorbeam un pic în şoaptă să nu-l trezesc din somn.

Şi-atunci păsări călătoare marcau o noapte lungă
Care venea tot mai greu, probabil era ciungă
Căci ziua se-ntindea peste tot ca o dungă
Şi reuşea s-oprească timpul măcar pentru o secundă…