De zile bune scriu doar când se lasă bruma

În zori de zi,mă cert cu străzile,că-s așa de pustii

Parcă-mi văd sufletul de-odinioară,fără pic de culoare

Când zgomotul e surd,liniștea mă înfioară și înspăimântă

Oare asta-mi va fi soarta,să zac într-o lume gălăgios de mută?

Doamne,să-mi lași viața mult prea scurtă, asta-mi e un chin

Să nu văd razele luminii,din mijlocul grădinii,în toi de furtună seara

Să simt cum se-așterne oboseala,ce-o confund cu o zăpadă proastă

Că nu se mai citesc pe chipuri,nici că-i veselă sau tristă sau chiar optimistă

Că viața mea este persoana mult prea tristă,ce trăiește  ca un joc de minge

Cu mingea să-mi dau pase,cu ea să mă lovesc,chiar de nu o mai zăresc

Și gândul meu cel bun se lasă ușor,dar parcă tot fuge de mine și apare nostalgia

Viață hai să rupem porțile, ce ne țin aici, pe acest pământ ce nu ne aparține

O să scriem de-acum noaptea,când e ce-a mai pură lumină.