Merg pe stradă. Din sens opus se apropie cu paşi repezi două fete, ţinând şi nişte sacoşe în mână. Nimic special. Una din ele în timp ce se apropia de mine începe să-mi arunce priviri tăioase rrrrău. Le recepţionez şi i le pasez înapoi. Când deodată, privirea îi întoarse capul cu vreo 90 de grade spre partea dreaptă unde o vitrină cu rochii de mirese strălucea în bătaia razelor de soare care tocmai reuşiseră să străpungă norii. Şi acolo îi rămase privirea cât trecuse pe lângă mine. Eu eram „wtf?”. Porcăriile alea cu dantele erau mai şmechere ca mine încât să nu mai fiu în centrul atenţiei? Vaaai…

În repriza a doua, nişte puştoaice se instagramau într-o parcare, sub un gutui lângă nişte tomberoane. Călaul eu am trecut fără să le prea bag în seamă. Mâţâite cum sunt ele de fel, în spate auzeam în ecou „ieiieieie, ce hanorac miştooo” , „uhuuu, cee baiaaat drăguţ”. Aţi înnebunit? Am 20 de ani băăă!

În prelungiri, un alt grup de puştoaice mă izbesc în faţa blocului, cerându-şi scuze simandicos. Du-ti falău de-aici. Nu mă băga în seamă, sunt ţapăn în miezul zilei şi nu văd eu pe unde merg, de-asta m-am izbit în voi ca retardatu’. M-am plictisit de chestia asta, de-acum merg cu ochii închişi pe stradă sau legat la ochi cu o bandă, parcă ma simt ceva mai bine, nu vreau sa mă bage nimeni în seamă, sau să nu vad eu pe nimeni că se uită altfel la mine, nu-i voie (-.-)…