Am zis gata! Trebuie să mă apuc de ceva că nu se mai poate altfel. Păi cum? Chiar aşa am ajuns să ne plângem în versuri. Nu se mai poate şi gata! Trebuie să ne apucam de ceva. Mi’am zis că trebuie să o iau de la zero ca şi cum păşesc în lumea asta înca de mic, dar la jumătea ideii mi’am dat seama că nu mai am cum. Păcat.. vroiam să rezolv multe. M’am apucat de treabă, m’am pus pe scris, dar parcă am obosit.

Vreau o pauză, dar mâna mea nu vrea să se oprească din scris rând după rând, mi’am zis că trebuie să mă apuc de ceva mai serios, am început să iubesc din toată inima să mă servesc pe tavă şi fata aleasă să mă deguste uşor, uşor până mă mânâncă de tot, cumva de nu îi va plăcea de mine să mă arunce la gunoi, dar sper să nu se întâmple asta. Şi aşa s’a întâmplat: m’am îndrăgostit, iubesc, iubesc până peste cap. Parcă universul are altă formă, parcă toate se aşează cap la cap şi eu găsesc umpic de răgaz că doar nu o fi să plec aşa devreme de pe aceste meleaguri vii, dar nu am de unde să ştiu eu asta din păcate. Dar mi’am zis că pot mai mult, am primit un dar de sus şi am un spate mare sa îl car. M’am apucat de sală, ceea ce ziceam că o fac de luni de zile că mă reapuc ,reapuc şi iar reapuc.

2013 a venit cu schimbari drastice în sufletul meu, si cu bune si cu rele am trecut de toate, dar unele încă sunt
impregnate în el. Dar parcă…lipseşte ceva şi nu ştiu ce. Unde am greşit? Ce nu am făcut? Hmmm…în seri târzii mă tot gândesc, stau la geam şi beau uşor din pahar…îmi zic ca nu mai beau de mult..dar parcă nici asta nu îmi mai iese..pahar după pahar se duc rând pe rând, dar eu rămân tot râzând ca odinioară. Şi aşa pierd şirul ideeilor şi uit la ce mă gândeam şi adorm. Mă trezesc greu, respirând greu şi apăsat, caut telefonul care îl aud sunând ca nebunu, răspund greu „alo cine e?” şi aud deodată „La mulţi ani Ioane” şi zic „multumesc” şi până să întreb cine eşti a închis. Mă întind la loc şi primesc mesaj, îl citesc…mesaj de la tată plecat în străinatate la muncă care îmi urează la mulţi ani şi să am grijă de mine şi să învăt..ochii îmi sunt împăienjeniţi de lacrimi, dar nu plâng că’s mare. Dar în goana mea după a mă apuca de ceva.. am uitat ca m’am apucat de ceea ce e cel mai greu posibil. M’am apucat să trăiesc!