Cu ce sens?
Te-am simțit când ai vrut să pleci.
Am vrut să-ți spun să mai rămâi, dar nu puteam vorbii.
Te țineam strâns în privire, speram să te oprești.
Călcai așa de apăsat fără să mai clipești.
Speram în sine mea că te vei întoarce să mă privești.
Dar din depărtare nu puteai să mă zărești..
N-am vrut să te întorc din drum, așa a fost să fie.
Acum respir melancolie în camera stingheră.
Răsună anomalia lăsată în urmă de tine.
Cum să scap de ea când face parte din noi.
Salvez cu bună credință sentimente primordiale.
Dar cu ce sens când nu mai există cale de împăcare.
