Etichetă: Rau

Pleacă!

octombrie 22, 2017

Vezi tu, noaptea asta şi-a schimbat structura,
Poate şi eu ca fiinţă sunt altul, poate rău sau bun,
Eşti partea ciudată din mine, pardon, ai fost….
Te văd la trecut, unul murdar şi plin de ură şi minciuni.
Ce rost are să te amintesc, că ai devenit o ură…

Poţi să te reîntorci, doar o să dau vina pe destin,
Atinge-mi toate rănile, mânjeşte-te cu sângele meu.
Simte-i acreală, simte-mă pe mine, unul cu totul altul…
Am în jur furtuni ce sunt gata să mă sfărâme,
Dar sunt bine, numai avem aceleaşi urme.

Am o structură solidă de asfalt, acoperit strategic de frunze,
Este doar un puzzle ciudat, ce încă nu i-am dat de cap….
Dar, sunt doar eu afară, mă plimb de nebun,
Te adoram în ore târzii şi mă înjurai când uitam să fac asta,
Te uit, încet dar sigur, poate că-mi mai pare rău, dar trece….
Hai, Singurătate, pleacă pe alt tărâm.

Care noi?!

iulie 16, 2016

Lasă marea să plângă în ropote peste noi!genitori-2
Să simțim căldura sufletească, cum se stinge ușor, ușor.
Pierduți prin eternitate, ne ucidem prin uitare,
Ne lovim mișelește, înainte de culcare…
Și ce-i mai ciudat, este, că rău nu prea ne pare….

Mă simt pierdut de tine sau în tine?
Te străbat în lung și-n lat, dar cu cine stau în pat?!
Ce-mi servești la masă, ce otravă-mi pregătești…
Că am zile lungi fără tine,
Și extrem de scurte nopți în preajma ta.
Pe când le aveam….

Purtăm măști pe față, dar ne știm după miros,
Avem mâinile rigide, dar buzele ne sunt așa de moi….
Cădem într-o altă lume, menită pentru noi,
Dar am uitat că nu existăm împreună, ne risipim ca niște nori,
Curând ne vom pierde unul de altul, și o să uităm, de noi,
Dar care noi?!

Mărgini colorate

iulie 20, 2014

Cum să îţi bucur gândul,căci fără mine piere.5trgi

Să  las noaptea să vină pân la ora nouă,

Să resimt pe trupul meu, că se lasă rouă

Căci într-o noapte, două sufletul meu se rupe.

Să lăsăm gânduri abrupte peste obrajii noştrii,

Să ne lăsăm ochii secaţi de lacrimi şi să îi umplet de viaţă

Căci trupurile noastre seacă de orice fel de vlagă

Şi mă întristează gândul că îţi voi pierde chipul de fată dragă.

Sub metrii de pământ, lumea pare neagră fără pic de alb

Căci întrunericul este infinitul dens precum  al meu suflet

Ce este mărginit de rău dar căptuşit de bine.

Shhh…!

ianuarie 19, 2014

Fac liniște, când totu-n jur e-o gălăgietumblr_myzdl4tbE01sp76hoo1_500
Zi de zi încerc s-o zic, fără să fiu pe felie
Că nu vreau s-ajung, într-o zi să fiu mâncat
De-asta odată cu timpu’, eu tot am evoluat
Cât de bine, cât de rău, doar voi îmi puteți spune
Cu săpun ma spăl pe mâini, dar la gură tot am spume
Nu e greu de priceput, e chiar ușor de înțeles
Când la gât port un fular, și pe cap îmi stă un fes.
Ascultă odată tinere, că nu o fac pentru mine
De-aia vorbesc singur de față cu atâtea pastile
Doar bătrân bolnav poți duce lupta mai departe
Vezi un sens de mers în viață, dincolo de facultate
Nu-mi asum niciun cuvânt, căci asumarea înseamnă
Un traseu de cursă lungă, dintr-un colț de pentagramă
Toți știu ce-o sa facă, nimeni ce-a făcut deja
Eu încerc sa îmi dau seama sensul lui „a învața”
Ca învăț sa merg, adorm, cunosc lucruri utile
În timp ce alții dorm pe cârca noastră
Cocoșându-ne ca pe cămile..

Un anonim

august 27, 2013

Când ies pri oraș… mă simt doar un anonim prin acest oraș, nu am vrut ca să fiu cunoscut.. nu mă ajuta cu nimic, dar când ajung acasă mă regăsesc prin foile împrăștiate pe birou și pe jos printre  pixuri seci de pastă. E  rău că prin acest oraș .. persistă tumblr_mp950q2Vbx1qzq158o1_1280monotonia,oriunde te duci vezi aceleași fețe și mereu aceleași comportamente cretine. Tind să cred că aici nu mai e turmă e direct cireadă, toți sunt ghidați dupa cel cu mai multe –like- pe facebook. Nu sunt înțeles pe deplin și am încetat să mai fac asta, nu mai vreau ca lumea să vorbească cu mine doar … curiozitate pentru o întrebare.  Acest oraș începe să mă sece de vlagă tot mai rău și mă simt moleșit , obosit mai tot timpul. E rău , e grav și trist, insipirația mea aici seacă, aici mă simt înlănțuit…legat cu pietre mari de gâd mă afund în marea asta de beton. Printre oameni doar unu sau doi îmi zic salut,restul așteaptă de la mine , deșii … nu prea cred asta, nu meritați nici saluturi .. apăi să mai discut cu unele persoane. Să cobor la nivelul altora nu merită osteneala , am întâlnit oameni ce îmi dădeau replici pe măsura așteptărilor dar nici decum să mă închidă să mai zic ceva. Apreciez încercările dar am crescut într-un mediu care nu a fost rău dar nici bun, viața mea nu e transcrisă 100% prin poezii sau texte și nici nu o voi face.  Orașul ăsta pur și simplu ma renegat și apoi a încercat să mă facă să îl îndrăgesc… o daaa. Niciodată nu voi mai îndrăgii ceea ce am jurat că voi urâ toată viața mea.  Alerg pe străzile orașului ăsta ușor la pas, văd fiecare om, îl analizez, îl văd fix și îi aud gândurile, trec mai  departe așa zi de zi … derulez un film anapoda prin viața mea. Jalnic dar asta este o parte din a mea viața și din al meu oraș….