Rece – Pagina 2

Alergam

octombrie 28, 2015

Alergam pe gâtul tău cu buzele mele uscate.
Îți simțeam glasul în urechile mele surde.
Te simțeam dezorientată când degetele mele fugeau pe tine.
Ochii tăi desenau stele în înaltul cerului gurii.

Corpul tău atât de rece emana atâta căldură.
Topeai sentimentele mele rămase inerte.
Când vocea ta mă cheama atât de suav în noapte.
Și calea lactee părea că ne rescrie sorțile.

Te strecurai printre mâinile mele și părea că-ți place.
Așezai sentimente, construind zidul de pace.
Timpul îți aparținea, făceai ce vroiai din mine.
Și buzele mele alergau pe tine.

Dramaturg

ianuarie 17, 2015

Afară soarele a uitat, să mai iasă pentru mine.

Mă-ncălezesc de-o bună vreme, la o lumânare veche.

Și-afară ninge cu nevroză, iarna cântă ne-ncetat

Prin viscolul ce trec mă simt așa de neînsemnat.

Și orașul abandonat, pare că mă tot privește

Iar durerea lui profundă pare că mă obosește

Și-afară ninge de o vreme,ninge ca-ntr-un cimitir…

În jur atâtea suflete pierdute și moartea nu le alege

Blestemul ăsta solitar de mine vrea ca să se lege.

Dar în parcul ăsta pustiit privirea mea rămâne rece.

Și-afară ninge ca-ntru-un cimitir….

Iar pașii mei se uită se uită într-un cimitir.

Pe alea resemnată eu niciodată numai vin.

Ca un dramaturg de vise la picioarele morții mă înclin.

Poezia face parte din volumul de poezii ” Propriul Dramaturg „

Nehotărât

septembrie 11, 2014

Să îți scriu acum sau poate mai târziu?

Că poate acuma dormi dar eu continui să-ți scriu.

C-a trecut ceva vreme,de când eu zac în acest sicriu

A trecut ceva vreme , de când nici nu te mai știu

Că n-ai venit la mine așa cum ai pretins

Și dorul meu tomnatic acuma te-a cuprins.

Nu am somn nici foame dar mi-aș dorii să-mi fie sete…

Lacrimile-ți amare să ți-le beau înspre dimineață

Când te privesc pe geam și ești palidă la față

Că mă privești dar parcă-ți e capul vraiște,

Te gândești la mine și parcă ai vrea să fie totul altfel

A trecut o dimineață apoi au urmat vre-o zece

În care mă visai și-mi spuneai că am sufletul mai rece.

Dar cum să fie cald, când te privesc cu patos.

C-am vrut să vin la tine și-am cauzat un haos,

Că drumul a fost lung dar pasul meu prea scurt

Și-am poposit fără să știu,că am să rămân în sicriu.

5 și nu mai contează cât dimineața

mai 31, 2014

Beau dintr-o cafea amară și rece înaintea răsăritului. A plouat azi, mult… dar a fost și soare. Un soare cu dinții cariați de apa de ploaie care picura otravă peste gingiile măriei sale.

O lumină lăsată aprinsă de vreun dobitoc al zonei îmi perturbă liniștea vizuală. Spectrul ei luminos străpunge geamul minții mele și îmi pătrunde pe creier ca un doctor care efectuează o operație pe cord deschis. Mintea mea e o casă abandonată, bântuită de 17 000 de gânduri abstracte. Și totuși nu-mi găsesc liniștea… Din primăverile mele vesele am rămas cu un buchet de ghiocei ofiliți într-un borcan cu apă prăfuită și uscată, semn că timpul trece peste noi și ne dă uitării.

Mi-am zis că visul meu e să fiu un gardian al timpului, iar când fraieru’ va trece pe strada mea îl voi pune sa oprească pe roșu la semafor. De-mi va reproșa faptul că el e smecher și trece cum vrea și când vrea, îi voi zice „STOP!”. „Nu te las să treci fraiere, uite-așa! De-al dracu și de ambițios.” De ce? Pentru că să devii om în timp, e greu. Dar să devii artist, e și mai greu.