Cu multe regrete

Atâta demență în doar câteva cuvinte, goale….12821586_596263237206720_5064428190289418428_n
Nu am putut să ofer mai mult, timpul a fost mult prea scurt.
Ochii tăi mă privesc diferit, dar au aceași culoare,
Am rămas vrăjit de parfumul tău, abandonat în mine.
Și ți-ai scuturat nostalgia peste tâmplele mele…

Aș scrie-n franceză, engleză și-n orce altă limbă moartă,
Nici o limbă nu va face frustrarea mea să dispară,
Ești definită prin tristețe, îmi cer iertare pentru timpul pierdut.
Nu pot să ți-l redau, nu pot să-ți mai redau nimic, din păcate….

Cu atâta fum în plămâni, nu vreau decât să dorm.
Am zile exagerat de lungi și nopți de câteva ore sau chiar minute…
Clepsidra și-a pierdut nisipul, eu mi-am pierdut răbdare.
Nimic nu se așează, nu pot fi calm precum marea….
Dar pot să o imit, prin a fi distant și rece,
Și cu multe regrete.

Oftez, gândesc și scriu.

Oftez pentru că nu știu ce se petrece,scary
Atât de amăgitor pare totul în jur….
Un tablou prost pictat, conturat cu regrete,
Ce par că-mi ies în cale la fiecare intersecție.
Ciudat, oftez și în același timp respir tot mai greu.

Sunt într-o continuă mișcare, ce pare că-i statică.
Înaintez cu greu, deșii alerg din răsputeri…
Vuiete ciudate îmi inundă mintea buimacă,
Șuierături de pași și gesturi odioase,
Mă fac să mă gândesc, încotr-o s-o apuc….

Societatea astea-i surdă, dependentă de insulină,
Stă pe cale să moară cu gândul la ce-o să vină….
Într-o oarecare măsură, știu că totu-i pierdut,
Emma, încotr-o s-o apuc?!
Că tu nu apari și eu mă simt rătăcit.

Agonie sau placere?

Ai plecat cu bună știință sau te-ai mai gândit?
De ce-ai lăsat în urma ta atâtea sentimente?
Trebuia să le ucizi fără să îți pese.
Că-n pașii tăi acum răsună tăcerea mea de azi.

Trebuia să mă ucizi pe mine, fără să clipești.
Și mai apoi să pleci în grabă vără să privești.
Apoi în treacă să mai treci, trupul să-l îngropi.
Dar ai plecat de grabă fără să gândești.

În urma ta pluteau regrete, umbra-ți era tristă.
Gesturi aiurite te făceau să pari ceea ce nu ești…
Strecurai fapte prin priviri și te uitai de mine.
Iar eu nu făceam decât să resuscitez sentimente moarte.
Lăsate de tine în agonia dintre viață și delir.

dialog cu Piramidon

Câteodată simt milă și multă, multă dragoste pentru lumea asta mică;
Sper că mâinile mele șubrede, șovăitoare nu o rup și nu o strică.

Spune-mi modul meu subconștient de a mă răzbuna pe tine conștient
Că, dacă nu îmi ești prieten, îmi ești cel mult indiferent
Și oricât de mare debit, nu ai cum să-mi fii nici afluent.

…închide ochii , copil mic;
Mai e puțin până la asfințit.
Vino de-ți scufundă capul greu prin perne, în sfârșit
Și simte liniștea
Când te minte miriștea
Că ești singurul care n-a îmbătrânit.

Oricum ar fi, o să sfârșesc tot un clișeu
Că trec prin viață și e greu s-alegi: „nice guy” sau derbedeu?
Treci prin mine și m-alergi, omule perete
Că așa îți face viața: te ține pe loc și te umple de regrete.

Nu închide încă ochii, copil mic și detașat,
Distant, distrat, huiduit și acuzat;
Suflul tău nu s-a gătat.

Shoulda

Dar zilele continuau să treacă
Iar noi trăiam momente diferite și-n emisfere selenare.
Tu fericită într-o carte, eu trist într-o încăpere
Unde încap atâtea vise, că-i vraiște în gândurile mele.

Mi-am privit lacrimile și ele aveau regrete,
Dar noi ce să mai avem?
Că speranțe-aveam cu, carul,
Iar acum carul s-a rupt.
Zacem amândoi pe-un fund de mare
Unde visele se-ascund.

Nu știam cum să fac timpul, să m-aștepte și pe mine.
Că tu m-ai uitat iar el nu mă recunoștea.
Aveam fața ascunsă sub barbă, ochii îmi erau roșii de plâns,
Așteptând pe-o balustradă să mai privesc doar un apus.
Am luat strada la pas, sperând că te voi găsi…

Am luat-o la fugă pe străzile albastre înroșite de felinare
Dezorientat, numai vedeam nimic în cale.
Fugeam, fugeam de amintirea ta tot mai departe
Dar ea știa drumul și la cotitură m-a prins.
Spre casă am plecat ușor la pas, privind cum totul prinde viață.
Dimineața perfectă, pentru ce-i ce au în suflet speranță.
Dar speranța mea, este la tine și tu departe ai plecat.