Semnul de carte
Am pus semnul trist de carte, la ziua ce-a trecut.
N-am scris nici o filă și mă simt pierdut.
N-am vrut să o descriu să nu cumva să se repete.
Dar ziua abia începe și soarele trebe s-aștepte.
Cu pieptul plin de milă și sfâșiat de amintiri
Privesc dezolant orizontul și-am pierdut speranța,
Că tu, cândva, cumva, ai să mai vii pe-aici.
Dar soarele-i departe și vorbele-mi sunt bici.
Noaptea-i mult prea scurtă sau poate eu nu dorm.
Ziua-i mult prea tristă, de prea multe ori…
Lumina e difuză privită din fereastră.
Și câinele tot latră că nu ma văzut la față.
