Etichetă: Simt

Şi mâine

noiembrie 6, 2016

Aş da orice ca să mai stau, o noapte la poveşti cu tine,
Dar timpul nu-mi ajunge ca să mai stăm împreună…
Că noaptea se lasă rece, nu ştie să ţină la glume,
Iar eu adorm în coşmaruri, tot mai ferit de lume…
Tot caut drumul spre ieşire, dar sunt singur, cui să dau de ştire?

Ascuns pe după măşti, răstălmăcesc trecutul,
Te scot la suprafaţă, îţi redau viaţa de mult dorită…
Cine pe cine minte? Că ne-am uitat amândoi,
Iar acum ne plângem de milă, sunt renegaţi de culori,
Dar totuşi tu cine eşti? Dar eu cine sunt ?

Eu, sunt Rotus, iar tu fata din vise,
Ştiu, tu nu exişti, dar îmi place gândul…
Că un nebun ca mine încă simte sub talpă pământul,
Dar deja se lasă seara peste cişmigiu,
Iar eu am fost Rotus, mă întorc şi mâine să vă scriu.

Demult uitată

iulie 30, 2015

Simt cum mă eliberez de tine, simt cum mă părăsești.
Îți scriu pe chip poeme, pe gene te sărut.
Îmi iau rămas bun, exact cum știu eu mai bine….
Te îmbrățișez și simt cum mă umplu de tine
Dar în același timp te pierd.

Nu-ți voi uita coapsele ce se  ondulau pe podul palmei mele
Simt cum ușor ieși din sufletul meu, mă frâng oarecum de durere…
Nu vărs lacrimi căci tu de-acum faci parte din ele
Și nu vreau să te mai irosesc vreodată…
Iar în fața mea timpul trece, nerespectând legea firii…

Simt cum mă cuprinzi din nou
Și vreau și vreau și…stau și stau
Și tu poți simți exact ca o melodie cum te învălui din nou
Ca un vulcan ieșit din latența-i autoimpusă
Iar tu te minunezi pentru a mia oară
Amintindu-ți cum, într-o zi de vară, pe o bancă sau o scară
Te-am tras lângă mine și a-nceput totul să tresară.

                           Poezie scrisă în colaborare cu Piramidon

Reflexia ta sub stele gri

iulie 15, 2015

tumblr_np2nscXKRA1spnyg9o1_500Sub stele gri, trag plapuma uitării
Când inimi ne privesc si-atârnă în prim plan
Puneam iluzii cap la cap, dar nu găseam răspunsul întrebării
Și te-am privit o noapte-ntreagă în oglinda din tavan.

Sub stele gri te coloram în zeci de curcubee
Fără creioane, pixuri, doar din imaginație și-un plan
Pe chipul tău mai desenam înc-o acnee
Și-apoi ți-eram alături ca un gel antibacterian.

Sub stele gri cad nori peste ape și punți
Eu tot chemându-te îmi dau seama că nu mai vii
Sub stele gri îți simt pașii mărunți
Cum calci și îmi strivești nopțile-n insomnii!

Dar niciodată n-am simțit mai mult decât acum
Si toate astea se vor sfârși într-un „pa pa” și-un dialog anost
Nu vreau să pleci, căci ar suna a „rămas bun”
Vreau să rămân in „House” cu tine, nu cu străini în „Lost”!

Sunt crud, sunt orb

aprilie 2, 2015

Sunt crud, sunt orb, sunt plin de păcate.
Nu înțeleg ce se petrece, dar nu-i nimic ca la carte.
În suburbia asta de viață, toate par că-s naturale
Dar în jurul meu persistă atâtea fapte imorale.
Și din formale gesturi eu nu-nțeleg nimic
Mă ademenești cu setimente, dar eu nu simt nimic.
Și privesc tot din departare, cu indulgență dar și cu degajare.
Nici soarele nu-i sus nici luna nu-i departe.
Și am ajuns să înțeleg că nimic nu-i ca la carte.
Sunt într-un joc informal de păcate, ce-mi stârnesc furia.
Poet contemporan ce urăsc mulțimea, cat să mă destind.
Aștept lumina să vină, și să găsesc răspunsuri.
Mi-am narat întreaga viață, doar într-un singur vers…..
Plâng cu lacrimi deșarte c-am priceput ideea.
Că am să mor curând, dar asta nu-mi doresc.

Poema care a venit

ianuarie 2, 2015

Poema care a venit ,nu m-a găsit acasă.

Eram departe părăsit,scriind tristețea într-o carte.

Poema care a venit, nu m-a găsit acasă.

Printre copacii albi și negri, unii înveliți de nea iar alții dezveliți

Priveam cum vine apăsător apusul.

Și-n negura nopții tăcut rostesc cuvinte.

Poema care a venit, nu m-a găsit acasă.

Printre meleaguri rătăcesc,de nu mai știu de mine.

Mâna asta tremurândă,sângerează fără milă.

Pătez ce-mi iese-n cale, covor alb de-omăt

Încerc să nu mă rătăcesc, da simt că numai pot.

Privirea se încețoșează și visele-mi iau foc.

Trecutul ăsta somnoros de mine se tot sprijină.

Dar poema mea frumoasă.nu m-a găsit acasă.

Mi-e așa de dor, să o privesc la față

Fruntea să-i sărut și la piept să o simt o noapte.

Și mai apoi vreau să o părăsesc în șoapte.

Că ea va știi că am murit, din clipa în care

Cerul s-a înnegrit și stelele sau stins.