Aşa profund te simt

Te simt aşa profund în mine, dar totuşi eşti un gol10453338_421667994641605_4536323061790224547_n

Te văd trecând în fiecare seară, mergând pe un coridor

M-aştepţi în prag de uşă precum un pui de om

Te simt aşa de bine dar totuşi prea departe

Aş vrea ca să te prind să te simt aproape şi să te scriu în carte.

Te simt în mine precum o viaţă,ce de mamă este dată,

să las grijile departe şi să te sărut în şoapte

Profund aş vrea să te iubesc în neştire să te descânt de rău

Să sperii împărăţia morţii doar cu gândul meu

Plângând acum oftez că asta mi-a rămas sau asta mai găsesc

În sufletul meu , ce cu luna încerc să îl mai luminez.

Căci afundat în întuneric, totul parcă moare

Că nu mai văd nici râsete nici plânsete sub acelaşi soare

Şi totul e o lume desprinsă din meteahnă.

Te simt aşa profund în mine, dar totuşi eşti un gol.

Poezie din – Propriu Dramaturg- Personajele fictive și public nevăzut –

Anonim în anotimpuri

Sau închis sub cer,  culorile perfidetumblr_many2qojpv1rtb5hho1_500

Înmuguresc în voie, flori ce-s de romanțe pline

Sa dus departe întunecatul cer. S-a dus departe sper…

Că-l simt așa aproape, îl simt că-mi suflă-n ceafă

Sau închis sub cer, culorile aride, culorile mult prea seci

În lacrimi să te înneci tăcere, în lacrimi să învii iubire

Că te-am așteptat atâta vreme,sub troiene de alb fin

Învie tu amurgul,că e mult prea palid,că e mult prea gol

Că are să-mi ducă dorul, precum ploaia ce vine dintr-un nor senin

Că-mi pun acum pe tavă, sufletul meu lin ce e mult prea greu

C-a mai trecut o iarnă, peste mormântul meu.

Adio 47 omu’ vechi!

tumblr_mcfs9qErm11ri1w8io1_500Sună de neînțeles acest motto al meu, dar simt că acum e momentul. Am lăsat într-o beznă totală trecutul, ca să mă pot concentra mai bine pe tot ce se va întâmpla de acum înainte. Am redus toate bețiile la pragul critic de 0 absolut, am redus și țigările cât am putut de mult, și vor fi progrese și mai mari pe viitor. Pentru început mi-a fost puțintel greu, dar mă simt împlinit. Și nu prea… Regimul alimentar de shaorme și pizze sau mese la Mc’Donalds au fost acum înlocuite de sandwichuri, salate, mâncăruri gătite și sucuri naturale. Mi-am diversificat chiar și gama de fructe pe care o înfulec zilnic, compusă din mere, banane, portocale, grapfruit și nuci. Înainte nu mâncăm chiar deloc, și mi-era scârbă de ele, acum nu mă mai satur. Orele de culcare sunt acum decalate cu o oră în urmă față de orele târzii la care mă culcam de obicei.

Ma gândesc la viitor într-un mod ciudat, fiind totodată foarte mulțumit de eternul meu prezent pe care îl trăiesc în fiecare zi cu o oarecare plăcere. Sunt un om împlinit. Da și nu! Habar n-am ce va fi în viitorul meu, de mâine începând. În afară de faptul că mă duc la facultate și la dentist, niște lucruri fiind certe, restul se adâncesc în mister chiar în acest moment. Un singur lucru e sigur. Vreau să LUPT! Vreau să lupt să-mi țin toți prietenii aproape, vreau să lupt pentru ceea ce SIMT, vreau să lupt să-mi apreciez familia din ce în ce mai mult și să le arăt asta membrilor ei, vreau să lupt să fac față unui „challenge” destul de provocator: facultatea. Vreau să lupt pentru vise. Vreau, îmi doresc! E tot ce am nevoie, am încredere în mine ca pot și nu mă voi da în lături de la nimic. Cum să vă fac să înțelegeți? E ca și cum ai cuceri o fată și îi intri în friendzone, fie că te bagă ea, fie involuntar, tu tot o invadezi cu sentimente și îi arăți că-ți pasă, te dai peste cap, dar fara rost, căci la marele final ambele tabere se vor declara înfrânte. Dar asta e cu totul alta discuție. Vreau ca acest articol sa fie un post motivațional și să dea putere și încredere oricărui tânăr de vârsta mea care îl citește. Nu râdeți de mine, nu râdeți de ceea ce scriu, cum scriu și de ce scriu. Chiar am intenții bune…!

Tre’ să-nveți să lupți cu tot ce-ți poate sta în cale
Ca să te ridici atâta timp cât mai poți sta în picioare
Să mergi cu sufletul rănit, obosit și plin de bandaje
Că la sfârșit rămâne doar un tablou plin de colaje
Mai ții minte când eram mic, și ziceam când o sa fim mari ce ne doream?
Că dacă n-aveam asta, chiar nu știu pentru ce mai trăiam…
Așa că până la final să porți în piept acest cuvânt
Ca bătălia se va duce până la ultimul minut!

Toate se pierd

Şi se scruge totul,precum o apă chioară73375_319708184798224_1365589772_n

Se aruncă-n jos, şi apoi dispare

Unde v-aţi dus toţi,unde a-ţi plecat?

Că de atâta vreme,eu nu mai am fraţi

Simt că toti sunte-ţi plecaţi,dar unde eu nu ştiu.

 

Se scruge totul,precum nisipul în clepsidră

Şi din ce în ce,viaţa-mi este mai perfidă

Mai aridă-mi este calea,mai adâncă e cărarea

Când stelele-s prea sus,nu se mai zăreşte zarea

Când culorile-s prea vi,se trezeşte şi pierzarea.

 

Se scurge totul,precum visele din seară

Sunt doar amintiri,ce se vor înfige în ceară

Când totul capătă o culoare,când cerul se iveşte

Toate amintirile-s fire de praf,ce nu se şterg

 

Se scurg toate,precum o amintire

Şi le pierd pe toate ce le-aveam din copilărie

Că nisipul din clepsidră,nu-mi e favorabil mie

Câmpul îmi este strada,plină de lumină.

Obişnuiam să cred

Mă simt de parcă trăiesc de secole întregi1533179_609027752503015_1687049568_n

Dar ştiu că tu nu ai să mă înţelegi

Te rog cu funii mari ca să mă legi,şi să-mi zâmbeşti

Leagă-mi ochii fără să înţelegi ce se întâmplă

Îndrumă-mă către mare,du-mă aproape de mal.

Recită-mi o poezie,recită-mi acasă în pustiu..

Să simt că-n mijlocul mării,mă simt unde aş vrea să fiu

Să simt cum apa-mi indundă mintea,să simt cum apa,

Mă hrăneşte cu ce-a mai dulce otravă,să simt cum,

Mă îmbrăţişează cu valurile ei mari şi reci….

Să mă priveşti de pe mal, cum mă simt fericit,în largul meu..

Că-i nevoie mare de mine,aici în pustiu,aici toţi mă ştiu de-o viaţă

Chiar de eu am trăit într-un anonimat morbid,am trăit fără să ştiu.