Etichetă: Soapte

Felinarul

august 11, 2015

felinar_marela locul lui după tufișuri dese
un felinar șopește o poveste
despre cum vine noaptea
și-mparte nedreptatea
oamenilor corecți, dar asta-i realitatea…
viața fălește și înfloresc străduțe
unde trecătoare tinere devin bunicuțe
unde trecători bătrâni devin umbre arse-n liniștea verii
acolo felinarul păteaza cu amintiri cenușa serii
și oamenii continuă la umbra lui să caute comori
dar să le zică cineva să își verifice cutia cu scrisori
felinarul vegheaz-acolo de sute de decenii
căci pe trupul lui de beton scriu poezii primăverii
dar gândul că vine toamna devreme
mă înspăimântă cu bucurii ce vor deveni poeme
așa că felinare, te rog, luminează-mi zâmbetul
să pot să râd măcar odată atunci când îmi mai pierd cumpătul…

Sedimente

ianuarie 3, 2015

questions_of_science_by_abstract_criticMi-aprinzi făclia în somnul cel de veci
şi doru-mi arde ca o torţă-ntr-un cavou…
Eşti o floare ruginită la umbra unui ghiveci
inima bătând zurlie îţi transformă glasul în ecou

Buzele umede ţi se preling pe şoaptele uscate
ce-n noapte s-au pierdut rostite fără rost
Vântul le ia, le-aruncă, le-nvârte şi le bate
să-şi risipească tainele pe câmpul gol şi secetos.

Nu ştiu de ce te rog în gând să mai rămâi o noapte
Te văd că te ridici si pleci călcându-mi în picioare trupul
Când tu oricum n-auzi nici mierlele ce-ţi strigă-n spate
„Înaripato, îţi pierzi omul precum Cenuşăreasa papucul!”

Poema care a venit

ianuarie 2, 2015

Poema care a venit ,nu m-a găsit acasă.

Eram departe părăsit,scriind tristețea într-o carte.

Poema care a venit, nu m-a găsit acasă.

Printre copacii albi și negri, unii înveliți de nea iar alții dezveliți

Priveam cum vine apăsător apusul.

Și-n negura nopții tăcut rostesc cuvinte.

Poema care a venit, nu m-a găsit acasă.

Printre meleaguri rătăcesc,de nu mai știu de mine.

Mâna asta tremurândă,sângerează fără milă.

Pătez ce-mi iese-n cale, covor alb de-omăt

Încerc să nu mă rătăcesc, da simt că numai pot.

Privirea se încețoșează și visele-mi iau foc.

Trecutul ăsta somnoros de mine se tot sprijină.

Dar poema mea frumoasă.nu m-a găsit acasă.

Mi-e așa de dor, să o privesc la față

Fruntea să-i sărut și la piept să o simt o noapte.

Și mai apoi vreau să o părăsesc în șoapte.

Că ea va știi că am murit, din clipa în care

Cerul s-a înnegrit și stelele sau stins.

Kletva

decembrie 6, 2014

Stau sicriele și plâng, stau coroane în amurg.

Se lovesc de ele ploi de parcă sunt uitate.

Dar plâng și ele laolaltă, cu sicriele-n gropate.

Că păpântul cel grunjos, nu cade într-o parte

Și pașii lor mărunți se afundă-n șoapte.

Și lacrimile lor mărunte o cruce cară-n spate

Și  a mea e ruginită, nu pare înoită

Că lumea ma uitat în groapa pustiită.

În parcul ăsta mare, eu n-am o cinematecă

Sau măcar o cafenea să stau la o șuietă

Dar pe cine mint, că-n cimitir nu-s astea

Iar eu un suflet blestemat aștept un pic de soare.

 

Curent(at)

septembrie 6, 2014

tumblr_n88kveKR4X1shk68yo1_500un draft de bere, o sticlă, un vis frumos
ce-mi alunecă în gânduri ca un vin spumos
o zână într-un tablou, pe un perete negricios
ce într-o crâşmă îi zâmbeşte unui tânăr arătos

un tânăr în cămaşă, cu guler îndoit
un tânăr fără griji ce părea fericit
ridica sus privirea, căci tabloul l-a privit
şi tânăra domniţă timid ea i-a zâmbit…

un zâmbet ce în noapte îi lumina odaia
şi o şoaptă ce-nauntru îi aprindea văpaia
un vânt ce bătea tare îi aducea teroarea
cu tot cu soarta care îi mâzgâlea şi foaia

şi uite-aşa curentul se-mpletea prin spărtura de la geam
şi frigu-mi intra-n vene ca gheaţa-ntr-un vulcan.
târziu spre dimineaţă, când încă mai visam,
domniţa dispăruse prin gaura din tavan…