Gândindu-mă la ea…

tumblr_mrn7n4W7qC1qgnfooo1_500E gândul meu ce îți vorbește în această zi

Te rog nu te preface că nu-l cunosti, că-l ştii

Asta este vocea mea, sper să o auzi

Să nu fi uitat serile când îți șoptea iubire

Doar tu mă ascultai printre copacii surzi

Lasă-mă te rog, să mai beau o cană, din acest ceai dulceag

Că afară bate vântul şi eu nu-ţi sunt aşa de drag…

Cum ar trebui să fi fost și vocea ta, dar acum e agonie

Că nimeni n-are să știe, că glasul meu acum

e pierdut pe vecie

Te rog, tu moarte să-mi vorbești

încotr-o să o apuc?

Zi-mi tu , de ce mă părăseşti?

Lasă-mă să pier, să leșin și să cad pe spate,

să adorm cu gândurile mele toate

Sunt răni ce s-au deschis,

când uși erau trântine și geamurile sparte…

Asta patesc când mă gândesc la ea

În fiecare noapte…

Poezie scrisă în colaborare cu Hetealx

3 pomi

Sunt trei pomi ce stau de veghe743

Sunt trei stele lucifere

Ei într-una tot vorbiră

O dată o stabiliră şi locul unde

Are să îşi dea întâlnire

Data stabilită a sosit şi trei pomi au şi pornit

Către locul de întâlnit aşa cum au stabilit

Dar mai am de povestit

Au pornit pe’un drum agale

Pe un drum plin de jivine

Mergând greu şi apăsatapus-de-soare-în-pădure-wallpapers_35160_1920x1200

Pe un drum decolorat

Au dat de’un codru îmbufnat

Codru către’un pom zbiera obraznic

– Tu vrei stea de împărat! să fi tu cel mai bogat!!

Şi pomul supărat şi-a lăsat capul plecat

Şi mai departe au plecat..

Până când de un izvor au dat ce era învolburat

Ce se desface’n două şi începe să plouă

Izvorul zbiară mişeleşte către pomul ce glumeşte

– Tu vrei stea de om mai prost, să-i întorci lumea pe dos

Pomu’şi lasă crengile pe jos şi pleacă furios

Pe un drum fără folos de acum şi zgomotos

Tot păşind greu pe potecă au ajuns l’apus de soare

La o mare trecătoare..

Soarele vorbeşte foarte tare şi frumos,către pomul cel fricos

apus_de_soare_in_padure-1280x1024 – Tu nu vrei stea cu tot felul de avere,tu vrei una mândră în toate cele

Soarele tăcut plecă,lăsă loc serii să se aşterne peste pământ

Rând pe rând, una câte una păşesc uşor pe covorul stătător

Apare steaua de împărat..

Primul pom sta încordat şi de la stea a şi aflat

– Codru’mi este bun prieten şi’a venit să’mi dea de veste

că mai vrei doar pentru zestre. Şi pe loc pomul se veştejeşte

Apare steaua omului putin mai prost… dar se înşela pomul rău..

– Izvorul este vărul tatei şi-a venit să mi’se’n chine cerânduşi scuze

pentru ce vorbe i’se citeau pe buze. Şi i-a spus şi tate că m-ai judecat

şi o etichetă de proastă tu mi-ai dat.

Pomul şi-a scăpat crengile jos şi printre aştrii sa pierdut.

Şi-a venit şi rândul lui,pomului fricosului să’i apară steaua’n cale

El tot sta şi aştepta cu luna într-una tot vorbea că steaua lui nu apărea..

dark-forest-night-imageÎi şopteşte luna că se pregăteşte şi se împotmoleşte când cu ea vorbeşte

Şi ultima stea, mândră în toate cele îi spune.

– Soarele’mi este slujnic la cetate,dar cu tine n’am ce face,eşti mult prea slab

şi deloc dibace,mie-mi trebuie pom să conducă  o cetate şi pornind uşor în spate

Pomul râde spre a plânge şi o cheamă înapoi să vadă cu ai ei ochi goi

Să vadă ce a pierdut ca într-un război..

Rând pe rând crengile şi-le desface şi o coroană mare îşi face

Şi din pomul cel slăbit se transformă într-unul mare şi robust

Şi steaua cade în genunchi,cerându-şi scuze de ce’a zis

El nu o iartă şi’i convins,că nu e steaua lui din vis.

 

Morală- Nu judeca oamenii după aparenţe,că tu vei regreta şi ca steaua aceasta ţi-se va întampla-

Te rog rămâi

tumblr_maxzqsETpV1rhrb9ko1_400_largeOh te rog, rămâi la mine
Încă o seară împrună
Cu tine de mână
Să ne plimbăm sub brumă
Să alunecăm sub clar de lună
Către o altă viaţă bună
Dar acum să ne bucurăm
Că suntem împreună

Dar seara e lungă
Şi suntem amândoi
Culegând lalele
Pentru ochii tai cei goi..
Înveliţi în pleoape
Şi dezveliţi în şoapte
Cu sărutări deşarte

Îţi deschid inima ca pe o carte
Cu file multe,dar pline de speranţă
Că ai apărut în calea mea
Mi-ai dat ambianţă
Când totul era închis sub clanţă

E toamnă

O toamnă târzie, poate prea pustie

O toamnă dup-o vară în care-a fost doar gălăgie

Drumul meu spre-o nouă viaţă, pătat de mii de frunze

Migrez din pom în pom şi caut călăuze

Să mă îndrume vântul care a-nceput să bată

Norii acoperă cerul. Tot albastrul îl sapă

Picior de om n-a fost aici, cărare nu există

La marginea unui oraş, o pădurice mult prea tristă

Poate prea sinistră…

Crengile copacilor se usucă uşor…uşor…

În timp ce păsările zboară spre un ţinut fără de nori

Ziua e mai scurtă, noaptea acum e mult prea lungă

În drumul meu nu văd nici urmă de vreo floare plăpândă…

Razele soarelui încearcă să se-aprindă

Dar vine ploaia de vise cu gândul să le stingă

Termometrul arată douăzeci de grade

Si temperatura scade îngheţată de şoapte

Totul s-a schimbat căci toamna a venit,

Dar eu m-am razgandit, voi fi la fel acum

Mă recunoşti de la distanţă când mă-ntâlneşti pe drum!

Fata din terasă

În timp ce stăteam la o terasă, am trecut strada pe partea cealaltă şi m-am aşezat la masă. Şi în timp ce vorbeam cu prietenii mei diverse lucruri la un pahar de vin, îmi sare în ochi o fată care trece pe lângă locul unde stăteam şi se pierde pe strada din spatele meu. Atunci mi-aduc aminte de o poveste mai veche în care apăream ca personaj principal, iar ea apărea undeva pe-acolo. Aş fi vrut să am puterea să mă ridic de pe scaun, sa îi ies în cale şi doar să îi şoptesc la ureche anumite regrete în timp ce o îmbrăţişam. Exact. Îmi părea rău pentru o dată din trecut când am fost prea egoist şi n-am ţinut cont de cei din jur, iar asta ne-a afectat pe toţi, inclusiv pe mine!

Băăăi, dar ce răăăău mi-a părut! Acum că mi-am dat seama, acum şi atunci, dar se pare că prea târziu, stau şi mă întreb…de ce n-am făcut-o? Mergea prea repede? Se grăbea oare undeva? M-ar fi respins? Nu am nici cea mai vagă idee. În schimb, m-am consolat puţin în noaptea asta, căci mi-au venit vreo 2 idei pentru o poezie, deşi am enumerat toată povestea într-un text mai scurt, îmi place sa aştern şi 2-3 rime aici.

Cu 2 beri, un telefon şi 3 prieteni la masă

Eram eu ieri şi mă distram la o terasă

Când deodată, pe lângă mine a trecut

O prietenă grăbită pe strada alăturată.

Şi am rămas…pfff…mut!

Ce tare, dar ce tare

Mi-aş  fi dorit să o salut, să am răbdare…

Să-i fi ieşit în cale…

Să-i şoptesc la ureche anumite regrete

În timp ce o îmbrăţişam pe pavelele netede…

Dar nu a fost sa fie, eu tot în scaun am rămas

Iar ea se-ndepărta de mine cu fiecare pas.

Acum regret enorm, ca n-am făcut nimic.

A doua şansă am s-o apuc doar dacă ştiu ce o sa ii zic!