Dormeau adânc și în tăcere amintirile de ieri.
Se scuturau pomii de frunze și pe cer erau doar stele.
Se mai jucau din când în când un stol de păsări mici pe boltă.
Ochii mi-le număra iar mintea mi-le dădea de-o parte……
Dormeau adânc și în tăcere amintirile de ieri.

Secunde efemere trec iar timpul galopează….
Armăsar ciudat îl văd în clipa ce urmează.
Și-apoi se scutură-n tăcere și moare neîmpărășit.
Gândul meu ce-n ultima clipă nu ți-l-am șoptit.

Și nu vei înțelege clipa și vei fugii în zori….
Ciudată-ți este calea, curbată ca orizontul..
Iar ploaia ce se-arată, pare că ne știe.
Dar ne-am uitat și noi, cine să ne mai știe?

Te-am transpus ciudat, de parcă ai murit.
Dar nu știu ce te face să crezi, că eu nu te-am iubit.
Te-am desenat perfect cu mâinile-n noroi.
Și-apoi au dat năvală, durerile cu ploi……
Astupând iubirea descrisă în noroi.
Dormeau adânc și în tăcere amintirile cu noi.