Sunt trei pomi ce stau de veghe

Sunt trei stele lucifere

Ei într-una tot vorbiră

O dată o stabiliră şi locul unde

Are să îşi dea întâlnire

Data stabilită a sosit şi trei pomi au şi pornit

Către locul de întâlnit aşa cum au stabilit

Dar mai am de povestit

Au pornit pe’un drum agale

Pe un drum plin de jivine

Mergând greu şi apăsat

Pe un drum decolorat

Au dat de’un codru îmbufnat

Codru către’un pom zbiera obraznic

– Tu vrei stea de împărat! să fi tu cel mai bogat!!

Şi pomul supărat şi-a lăsat capul plecat

Şi mai departe au plecat..

Până când de un izvor au dat ce era învolburat

Ce se desface’n două şi începe să plouă

Izvorul zbiară mişeleşte către pomul ce glumeşte

– Tu vrei stea de om mai prost, să-i întorci lumea pe dos

Pomu’şi lasă crengile pe jos şi pleacă furios

Pe un drum fără folos de acum şi zgomotos

Tot păşind greu pe potecă au ajuns l’apus de soare

La o mare trecătoare..

Soarele vorbeşte foarte tare şi frumos,către pomul cel fricos

 – Tu nu vrei stea cu tot felul de avere,tu vrei una mândră în toate cele

Soarele tăcut plecă,lăsă loc serii să se aşterne peste pământ

Rând pe rând, una câte una păşesc uşor pe covorul stătător

Apare steaua de împărat..

Primul pom sta încordat şi de la stea a şi aflat

– Codru’mi este bun prieten şi’a venit să’mi dea de veste

că mai vrei doar pentru zestre. Şi pe loc pomul se veştejeşte

Apare steaua omului putin mai prost… dar se înşela pomul rău..

– Izvorul este vărul tatei şi-a venit să mi’se’n chine cerânduşi scuze

pentru ce vorbe i’se citeau pe buze. Şi i-a spus şi tate că m-ai judecat

şi o etichetă de proastă tu mi-ai dat.

Pomul şi-a scăpat crengile jos şi printre aştrii sa pierdut.

Şi-a venit şi rândul lui,pomului fricosului să’i apară steaua’n cale

El tot sta şi aştepta cu luna într-una tot vorbea că steaua lui nu apărea..

Îi şopteşte luna că se pregăteşte şi se împotmoleşte când cu ea vorbeşte

Şi ultima stea, mândră în toate cele îi spune.

– Soarele’mi este slujnic la cetate,dar cu tine n’am ce face,eşti mult prea slab

şi deloc dibace,mie-mi trebuie pom să conducă  o cetate şi pornind uşor în spate

Pomul râde spre a plânge şi o cheamă înapoi să vadă cu ai ei ochi goi

Să vadă ce a pierdut ca într-un război..

Rând pe rând crengile şi-le desface şi o coroană mare îşi face

Şi din pomul cel slăbit se transformă într-unul mare şi robust

Şi steaua cade în genunchi,cerându-şi scuze de ce’a zis

El nu o iartă şi’i convins,că nu e steaua lui din vis.

 

Morală- Nu judeca oamenii după aparenţe,că tu vei regreta şi ca steaua aceasta ţi-se va întampla-