Gem

tumblr_n0s9w0zx8L1rs1gaeo1_500Buzele îmi tremurau pe frunzele
Ce vântul noaptea le gâdila ţesuturile
Şi mă exilau pe uscat ca pe un cetaceu pe moarte…
Mâinile-mi gemeau pe trupul tău scorţos
Sau cel puţin era un alt vis pervers de-al meu în noapte
De la etajul 6 te pescuiam din mulţime
Şi te-aduceam tot mai aproape de malul argilos
Tu mi-ai văzut privirea prin cioburile de sticlă sparte
Si încercai să-mi cauţi culoarea ochilor
Dar un impuls departe încerca să-ţi transmită
Că mâna mea şi mâna ta nu vor fi concurente în faţa mărilor…

Curent(at)

tumblr_n88kveKR4X1shk68yo1_500un draft de bere, o sticlă, un vis frumos
ce-mi alunecă în gânduri ca un vin spumos
o zână într-un tablou, pe un perete negricios
ce într-o crâşmă îi zâmbeşte unui tânăr arătos

un tânăr în cămaşă, cu guler îndoit
un tânăr fără griji ce părea fericit
ridica sus privirea, căci tabloul l-a privit
şi tânăra domniţă timid ea i-a zâmbit…

un zâmbet ce în noapte îi lumina odaia
şi o şoaptă ce-nauntru îi aprindea văpaia
un vânt ce bătea tare îi aducea teroarea
cu tot cu soarta care îi mâzgâlea şi foaia

şi uite-aşa curentul se-mpletea prin spărtura de la geam
şi frigu-mi intra-n vene ca gheaţa-ntr-un vulcan.
târziu spre dimineaţă, când încă mai visam,
domniţa dispăruse prin gaura din tavan…

Ieri, azi, mâine și în fiecare noapte

tumblr_n41po55dDk1qdqp4oo1_500te-am văzut
cu ochiul ăla mic prin care te privesc zi de zi
și te-am crezut
cu naivitatea unui copil ce mâzgâlea hârtii.
nu te-am avut
pentru că erai o sticla de bere încă nedesfăcută
și nu te-am desfăcut
pentru că abia jurasem să las sticla nesatisfăcută.
m-ai doborât
odată cu venirea plecării tale în ziua întâi
de când te-am cunoscut
în gura mea era o ceață densă sub bolta cerului
te-am pierdut
de fiecare dată când te-am găsit, să nu te miri
acuma dorm
m-am îmbătat cu apa rece dintr-un pahar cu amintiri…

Privesc noaptea iubind

Noaptea iubea stelele4531831

când zorii zilei i-au despartit

şi iubirea lor de sticlă,

se va sparge într-un ultim răsărit.

Atât de fragilă, atât de senină,

zace noaptea lângă stele ca o falnică regină

Şi totuşi se ceartă,

taina nopţii albăstruie renunţă să le mai iubească…

Şi deşi neagră, stelele o fac mai tare să strălucească!

Eu, un simplu spectator la acest imens spectacol,

Le arăt poarta iubirii, dar să intre, un miracol

Şi stau şi mă întreb, de ce nu se-nţeleg?

s-au certat de-atâtea ori

În iubire-i unitate şi voi sunteţi dezertori!

dă-mi

dă-mi o seară jumatatefata cu cartea
după amiezi minunate
dă-mi o tonă de dreptate
dă-mi iubire şi dă-mi fapte

dă-mi un sărut în cuvinte
dă-mi o frunză şi 3 ghinde
dă-mi un gând să-mi intre-n minte
dă-mi o şoaptă să m-alinte

dă-mi un stilou şi o carte
dă-mi un şut să zbor departe
dă-mi un vis s-adorm în noapte
dă-mi o viaţă fără moarte.

dă-mi un perete şi-un tablou
dă-mi un ştrudel şi-un rulou
dă-mi iubire şi fă-mi-o cadou
dă-mi tramvaiul din depou

dă-mi o noapte furtunoasă
dă-mi ploaie, nu fi fricoasă
dă-mi o pasiune frumoasă
dă-mi o bere pe terasă
dorinte
dă-mi întoarcerea acasă
dă-mi de toate, zi-mi că-ţi pasă
dă-mi o sticlă şi o masă
dă-mi mirodenii şi o tămâioasă

dă-mi universul la picioare
dă-mi toată sarea din mare
dă-mi lumina de la soare
dă-mi un gând cu bunăstare

dă-mi o foaie şi-un birou
dă-mi un pat s-adorm din nou
dă-mi o dota, hai un wow
dă-mi un geam şi-un bibelou

dă-mi o pungă cu zăpadă
dă-mi mâna şi-mi arată
dă-mi din tine o bucată
dă-mi înapoi lumea toată