Drumurile vieţii

Se lasă întunericul peste biserica lui pustie. nu-te-uita-inapoi-1_6bd78db662d46f

Când în fiecare seară,doar vântul îl aşteaptă

Să înceapă să rostească măcar o rugăciune

Că oamenii de pe stradă,sunt departe de credinţă

Şi crede că viaţa este o grea sentinţă,pentru fiecare fiinţă

Că totul se stinge precum o lanternă,fără să ai habar

Când zorile dispar,eu uşor încep să apar,

Şi mă vezi precum o cană goală,dar eşti prea orb

Că te-ai îndepărtat mult de credinţă, dar încă vezi drumul

Că nu eşti aşa înnecat de fumul,ce îţi iese din ţigară

Lasă jos carafa cu vin,unde acolo crezi că îţi zace tristeţea

Că omul este mult prea orb, îşi face singur dreptatea,

Când mâna ridică,spranţa-şi curmă calea şi pleacă,

De pe aceste tărâmuri mult prea aride.

Vâltoarea

tumblr_my0fix9qdg1rub0hvo1_500speranța poa’ sa moară, că moare ultima
nu te uita în urmă, dezgroapă-ți inima!
speranța moare ultima, așa zic toți ai mei
poa’ să trăiască veșnic, mor eu ‘naintea ei…
așa c-ascultă-mă, distruge-mă, învie-mă și pleacă
oricum inima mea pe tine te așteaptă
încearcă a da culoare unui gri primăvăratec
strângând tare în brațe un puști, timid, astmatic
să-i dai jos lacrima ce-i va cădea în poale
să-l îmbraci într-un zâmbet din cap până-n picioare
și-atunci de-l vezi pe stradă, să știi, va fi al tău
Nu-ți face dragă griji, de ești cățel, el e-un dulău!

Poezie moralizatoare: Oamenii… de ce?

tumblr_ma93mj6szs1rsmqcao1_500De ce cântă păsările?
Întreb timid copacii
Stau și îi privesc de-aproape
Mureau de frig săracii…

De ce bate vântul
Întreb timid pământul
O fi el asa trist
De-și zguduie gros gândul?

De ce e marea albastră
Când soarele apune?
Căci valurile-n larg
Se tăvăleau în spume…

De ce ploaia cade?
De ce ne arde focul?
De ce plâng norii totuși?
Și-au terminat sorocul…

De ce e lumea crudă?
Ma-ntreabă azi natura
Doar spații largi din stradă
Mai definesc bordura

De ce-i război în țară?
De ce plecăm pe-afară?
De ce nu prețuim
O simplă zi de vară?

De ce iubim doar banii?
De ce uitam de mami?
Uitată-n depărtare
Prin amintiri amare…

De ce toate astea?
Din miile de gânduri
Stau și mă întreb adesea
Oamenii ce sunt? Așchii sau scânduri?

Noi prețuim iubirea
Că mai presus de toate
Căutam nemurirea
Deși durează doar o noapte…

Rombul

tumblr_mzltnuZX3P1rpowflo1_500Auzeam ticăitul timpului trecând atâât de încet în mintea mea încât noaptea devenea atunci un fel de lumină difuză ce încerca să se strecoare printre ultimele picături de ploaie ce aveau să cadă din înaltul cerului. Acel roșu aprins care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna nu reușea să deslușească taina pe care eu încercam să mi-o ascund într-un subconștient zvârcolit de amintiri pătate cu chipuri uitate… Gustul dulceag al apei pe care o sorbeam dintr-un pahar de sticlă îmi dădea impresia că totul are un sens fals și că nimic din ce am simțit până acum nu a fost real. Mi-aduceam aminte de replici din filme, rânduri din poezii, cugetări ale bătrânilor înțelepți de pe strada mea. Încercam să-mi caut o melodie să-mi anime starea, dar am sfârșit prin a-mi mai aprinde încă o țigară. Ce învățasem eu până atunci? Că lucrurile cele mai de preț sunt chiar în fața noastră, la scara blocului, la taraba pe lângă care trecem în fiecare zi fără sa-i dăm atenție, la alimentara de la colț sau pe banca din parc, chiar lângă fântână. Era nevoie de mine în fiecare colțișor să fiu martor la schimbarea unui singur om, un singur om ce avea să-și dea seama că e nevoie de mai mult de o bucata de plastic dreptunghiulară și netedă ca să convingă lumea de toate aceste lucruri.
Era nevoie de oameni în general, transformați în androizi programați să asculte ce aveam să le zic.
Omul e un android, dar scăpat de sub control poate de însuși cel care l-a creat. Omul.
Când am pus punct pe foaie, era doar un punct și atât. Mic, încât nimeni nu a reușit să-l vadă. Plecai
dintr-un colt, treceai pe următorul rând, după care urmai cursul firesc până îți dădeai seama că ai
mai trecut odată pe-acolo.  Bine-nțeles, alții încearcă să trișeze și sar pasaje importante din viața lor, dând uitării  marile realizări de care nici măcar nu sunt conștienți că le-au înfăptuit.

Cerul străzii

tumblr_myu3txbqzn1rfp4tco1_500când stă strada grăniceră
timpul tace-n astă eră
un singur cuvânt se-aude
din gingașe crengi plăpânde
doar o singură dorință
dintr-o singură ființă
îngropată adânc în mine
și ucisă-n neputință…
mă tot caut de o vreme,
dar nisip celpsidra cerne
m-am pierdut în albul mării
și-am dat curs greoi cărării
Un film mut în care țip
și-am dat frâu liber la trip
dintr-un cerc ce mă-nconjoară
să nu-l vad și-a doua oară
se ascunde el de mine
dar și eu m-ascund în tine
nu vrea lumea să mă vadă
dar eu vreau s-o fac să creadă
tot ce vezi în jur, pe stradă
totul e de fațadă
nu uita, sus e răspunsul
tumblr_mz0on1XaYy1rtbxrwo1_500deci taci și privește-apusul!
tuturor ne pasă, că tu ești obosită
societate-afurisită
dormi fecioara seara-n tihnă
rar mai prinzi timp de odihnă!
mă hrănesc cu cer senin
am coadă, da’ nu-s rechin
am făcut pactu’ c-un demon
și l-am dat în bucăți. Patru.
Cică el să-mi făcă patu’
Da mai mult mă doare capul!
Ostenit mă-ntorc acasă
slab, sleit, cu barba deasă…
știu, „salut! unde-ai plecat?”
De-acum înainte
toți m-au salutat…