Privesc noaptea iubind
când zorii zilei i-au despartit
şi iubirea lor de sticlă,
se va sparge într-un ultim răsărit.
Atât de fragilă, atât de senină,
zace noaptea lângă stele ca o falnică regină
Şi totuşi se ceartă,
taina nopţii albăstruie renunţă să le mai iubească…
Şi deşi neagră, stelele o fac mai tare să strălucească!
Eu, un simplu spectator la acest imens spectacol,
Le arăt poarta iubirii, dar să intre, un miracol
Şi stau şi mă întreb, de ce nu se-nţeleg?
s-au certat de-atâtea ori
În iubire-i unitate şi voi sunteţi dezertori!


