Etichetă: Suflet

Dimineţi ciudate şi reci.

octombrie 17, 2017

Simţeam pasul meu pe un pământ mincinos,
Aveam în gând culori nestingherite,
Era mai bine înainte, când nu ştiam cum este în noroi…
Când braţele nu-mi erau cuprinse de rugină,
Ce se dezintegrează la o adiere de vânt fină.
Mă simt într-un dans ciudat de mimi, ce caut aici ?

Unde-ţi este glasul Singurătate?
Te-am întrebat atâtea, dar fără răspuns,
Mi-ai dat trupul ei şi paltonul, fără pic de resentiment,
Eşti absentă, dar te simt în coasă, macini ca un cancer.
Murim separat sau strânşi bine la piept?

Dimineţi reci pline de rouă şi-o caroserie fără suflet,
Nu înţeleg ce se petrece,  am sângele blocat în vene,
Îndrăgostit de linişte, tânjesc după gălăgie ciudată…
Confuz, îmi simţeam pasul pe acelaşi pământ minciunos…

Joi… 20 Aprilie

aprilie 20, 2017

Dansau dureri în ploaie, ne judecate de nimeni,
Le priveam, le simțeam bucuria din pași în suflet,
Tresăreau la fiecare tunet și se luminau la câte un fulger.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Iar eu priveam printr-un parbriz seceneta lor frumoasă.
Încercam să le cuprind tot mai mult cu privirea,
Dar am deschis portiera și-am început să dansez cu ele.

Mă simt pierdut, sunt complet acaparat de ploaie,
Sunt ud sau plâng?! Sunt prea dezorientat,
Alături îmi stau fiare, reci și fără sentimente, dar cu suflet.
Ce îmi spun că sunt gata să moară, să moară odată cu mine.
Doar noi și regretele în spate într-un delir ciudat.

În jur văd doar natura cum își dezlănțuie forța fără jenă,
Cum aruncă de colo colo sentimente și emoții,
O simt nervoasă, simt marea cum fierbe de ură că-i departe,
Departe de mine, sau cel puțin asta încerc să cred,
Iar pomii se culcă și eu nu pot să dorm.

Confesiune part a II a

mai 9, 2015

Târziu am realizat că glasul tău ma uitat.
Numele meu era doar titlu de poveste
Iar inima mea devenise un actor grăbit
Bătea în stânga și-n dreapta…
Dar tu nu erai aproape, să o auzi cum recită.
Fiecare vers de dor cu patos și cu lacrimi în ochi.
Sângera și pompa sânge, fără să-i pese de mine
Pentru că și ea știa, că am devenit un titlu de poveste.
Tipărit în amintiri defăimate de timp și de vreme.
Atâtea anotimpuri au trecut că nu știu dacă-s poeme.
Te-am lăsat atâta vreme să te dezintegrezi în ochii mei
Acum caut să te așez la loc că vreau să te îmbrățișez.
Nu-i drum să ducă la tine, nu-i nici măcat un indicator
Cu îndrumare către iubirea de mult pierdută.
Dar astea sunt vise derute și las mintea liberă pe stradă să umble.
Că tu meriți frumosul, eu l-am avut dar nu știam că-i al meu
Și i-am dat drumul spunând, dute pasăre frumoasă, zboară spre cer.
Că-n colivia mea de suflet nu-i loc bun pentru tine.
Iar tu ai zburat necontenit cu ochii către mine.

Eșec

aprilie 17, 2015

Tu plecată-n depărtare și eu te aștept să vi.
Dar așteptarea e sihastră, oare te voi mai găsi?
Doar o liniște morbidă mi-amintește ca să știi
Că odată ce-ai plecat drumul nu-l vei mai ști…
Amintiri mă tot îmbată, când pe drum ne întâlneam
Ne priveau și constelații, cât de frumos noi ne iubeam.
Dar astea toate-s amintiri ce sigur tu le-ai dat la spate
Am fost o pasă trecătoare ce curând nu va mai fi.
Cu dispreț te uiți la mine, mă blestemi că mai exist….
Și vorbele tale de plumb, adânc îmi cad în suflet
Și iubirea dintre noi tot fuge prin autobuze.
Nu sunt bănci să  nu fi stat, nu-i pământ să nu fi mers
Rătăcita-m eu de tine sau tu de mine ?
Asta să fim sau mă mint singur?
Un eșec al iubirii de-acum zace-n noi…..
Că nu am fost în stare să-apuc să te scriu pe foi
Și-acuma scriu într-una, ce eram odată, noi.

Confesiune

februarie 10, 2015

Caut soare, dar nu vezi ce este afară?

Atâția nori, atâta durerea parcă vrea să adormă.

O țin în suflet vie, de parcă o iubesc.

Am vrut soare pe-o bucată de glie

 

Dar nu reușesc să-l mai zăresc.

Atâtea iele îmi zâmbesc, cu vocea lor mă îmbată.

Adormit sub umbra lor, de moartea nu mă scapă.

Le simt inima cum bate, le simt pulsul slab.

Am mintea mult prea bolnavă, mă privesc cum stau în pat.

Însetat de-atâta soare, iarba mi-a crescut pe barbă.

N-am înțeles eu oare sensul, dar moartea asta e prea slabă.

 

Am căutat atâta soare, rătăcit am fost prin pomi.

El zăcea de-aspura mea, dar eram prea orb…

Atâtea pietre mă loveau, în suflet și în spate.

Priveam în sus și nu înțelegeam,

De ce pământul mă ia în brațe?