Semn neștiut

Sub un semn divin de înger toate aparlady-dark-angel

Și toate dispar în zările nemărginite de privire

Lasă-mi gândurile să moară-n amăgire și suspine

Vin-o și spune-mi pe nume să mergem peste dune

Seara când stelele-s în largul lor pe bolta arcanelor

Totul se prăbușește sub îndemnul măștilor

Ce mă ghidează când sufletu-mi e sătul de mine

Mă-ngenuchez și mă cer iertat de tine iubirea mea

Scutură-mi praful ce-mi inundă ochii căprui dar negrii

Sărută-mi fruntea și descătușează-mă de viață

Hai de mă scoate din ceață,și mă îndrumă spre lumină

Totul în jur mă învinovățește că am trăit presus de legea firii

Să mă cred nemuritor,mi-a fost blestemul ca să mor

Printre scânduri colțuroase eu încer să mai răzbat.

Îngere te rog

Îngere te rog nu mă trezii din somnlarge

Lasă-mă întins aici jos pe covor

Nu te sfii să îmi zici pe nume că nu e rușine

Să îmi rostești numele printre lacrimi și suspine

Căci viața mea e dealul ce nu are înălțime

Mi-am pierdut de-acum speranța-n tine

Nu îți fie teamă, că am o altă cale

Tot aceeași pași pe veșnica cărare

Pe la umbra brazilor sub marea lor coroană

Îngere  coboară că mă afund în smoală

Călește-mi viața cu lacrimi de mioară

Lasă buciumul să sune că-i muzica ce mă-nfioară

Picăturile astea reci ce vor murii pe veci

Se îngroapă singure în pământul arid.

O relaţie din filmu’ vieţii

O relaţie în timp e ca o casă bine zidităprietenie adevarata
C-o fundaţie solidă, din piatră şi cărămidă
Şi-atunci când totul se termină
tu eşti prea prost să ştii
Căci casa voastră acum arde din temelii!
Tu zaci neputincios, vărsând lacrimi amare
în timp ce alţii spun
„ridică-te, că nu e-nmormântare!”
ţine capul sus, nu sta cu el culcat
Chiar dacă fata visurilor tale
departe a plecat.
Şi ştii şi tu mai bine, nu-i voie să ţi-o zic
N-o da mereu în drame, crezând că n-ai nimic.
Că eu ca prieten, voi fi aici cu tine
Şi-ntr-o noapte ca asta, n-o sa cadă suspine.
Şi dacă-mi dai un zâmbet
Eu o să-ţi dau o-mbrăţişare
Şi ţi-o ofer din suflet, ca o mamă iubitoare!

Lamela

Aprinde flamaportret abstract
Alungă drama
Ca mama
În brațe strânge-mă
Cuprinde-mă
Aprinde-mă
Ca o țigară în miez de vară
Iubește-mă afară
Urăște-mă înăuntru
Împacă-mă cu mine însumi
Ajută-mă, ascultă-mă
Sunt eu!
Același eu, aceeași minge la fileu,
Aceeași servă ratată,
Aceaasi minge dezumflată,
Aceeași minte destrămată,
Pierdută și căutată
Încântată și ascunsă
Ruptă și descompusă
Veselă și tristă
O lacrimă pe batistă
Abandonată într-o religie anticrista
Deci, depinde de tine
Așa că ține-te bine
Să stai departe de ploi și suspine
Alege soarele și lasă umbrele deoparte
Și-alege-ți un loc aparte,
În societate!

De câte ori!?

De câte ori iubita mea să îţi spun 
Că îmi e dor de tine şi mă simt nebun
De dorul tău ce nu mă lasa nici o clipă..
Îmi petrec viaţa ca pe o ultima risipă!
Căci clipa fără tine e o cruditate
Şi viaţa fără tine nu’i ambietate
Vise alb negru fără un strop de culoare
Devine un cer plin de nori fără o rază de soare…

Şi îmi aduc aminte suspinând
Afară vântul mă bătea flămând
Şi ploaia uda pământul crunt
În mintea mea se’auzea zgomotul
pasului tău grăbit..
Mi’era dor de tine şi mă simţeam cumplit.

În depărtare’n zare te privesc nevrând
Căci ochii mei te caută’n disperare
Dar ei nu vor să înţeleagă nicicând
Că de acolo nu vei mai veni
Niciodată şi nu te vor mai vedea
Căci tu lângă mine, tu erai steaua mea
Ce în clipa asta îmi e foarte dor de ea
Mi’e dor să o alint, să o sărut noaptea